Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.06.2009

Primarul de Chişinău, audiat din nou de procurori

În seara zilei de miercuri, 17 iunie, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost audiat din nou de către procurorii Procuraturii sectorului Centru, în dosarul legat de evenimentele din 7 aprilie a.c. Audierile au durat aproape 3 ore, după care primarul de Chişinău a făcut declaraţii pe marginea interogărilor de la Procuratură.

Dorin Chirtoacă a afirmat că a vorbit despre interceptările convorbirilor telefonice avute cu viceprimarul capitale, Vladimir Coteţ, difuzate în documentarul „Atac asupra Moldovei”. „Toată înregistrarea nu are nicio legătură cu realitatea, iar convorbirea pe care am avut-o este una, iar ceea ce au difuzat unele posturi TV este cu totul altceva”, a declarat primarul general, menţionând că a demonstrat şi procurorilor că înregistrările sunt rupturi din mai multe discuţii cu viceprimarul Vlad Coteţ, care a asigurat interimatul funcţiei de primar general pe perioada campaniei electorale.

 „Am trecut în revistă şi acţiunile mele din ziua de 7 aprilie şi anume modul în care am acţionat pe parcursul zilei, din prima oră a dimineţii şi până la miezul nopţii”, susţine Dorin Chirtoacă. Edilul capitalei le-a povestit procurorilor că s-a aflat, începând cu orele 13.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde, împreună cu Mihai Ghimpu şi liderii celorlalte partide de opoziţie a întreprins mai multe acţiuni pentru a încerca să liniştească manifestanţii, a calma spiritele şi de a-i chema pe protestatarii din preajma sediilor preşedinţiei şi parlamentului să se retragă în PMAN, iar seara a cerut să fie oprit acel protest. „Despre toate acestea am fost întrebat pas cu pas, oră cu oră, minut cu minut”, a relatat primarul general după audierile de la procuratură.

Comentând dosarul în care e audiat primarul de Chişinău, avocatul acestuia, Ion Casian, a spus că el nu are temei juridic. „Nu sunt prezentate probe şi nici nu există astfel de probe, fiindcă faptele ce i se incriminează lui Dorin Chirtoacă în calitate de bănuit nu au avut loc”, a declarat avocatul Ion Casian. 

De menţionat că Dorin Chirtoacă a depus cerere în instanţa de judecată împotriva posturilor de televiziune care au difuzat filmul respectiv, pentru calomnie, defăimare, lezarea imaginii şi difuzarea unor informaţii false.

cuvinte-cheie: audiere | Chirtoaca | Procuratură

Comentarii (0)

 

Related news

Sus