Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.06.2009

Voronin va merge luna aceasta la Bruxelles pentru a discuta despre vize şi relaţiile cu România

Problema vizelor impuse de Republica Moldova cetăţenilor români după evenimentele din aprilie va fi soluţionată în cadrul unei şedinţe comune cu oficiali europeni şi de la Bucureşti, a declarat ministrul moldovean de externe Andrei Stratan, într-un interviu pentru cotidianul moldovean Timpul.

Potrivit lui Stratan, preşedintele Vladimir Voronin va merge la sfârşitul acestei luni la Bruxelles, unde va avea întrevederi şefii Comisiei Europene şi alţi oficiali UE. "Vom discuta şi despre vize, şi despre relaţiile cu România", a spus Stratan, fără a preciza data exactă a vizitei. Acesta a justificat măsura de introducere a vizelor pentru români prin faptul că şi moldovenii au nevoie de viză pentru a merge în România, după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. "Noi aplicăm aceleaşi norme ca şi instituţiile consulare ale României", a mai spus Stratan, amintind şi de condiţia de a prezenta garanţii financiare la solicitarea vizei pentru România.

Nu autorităţile comuniste sunt responsabile de deteriorarea relaţiilor moldo-române, a mai spus ministrul de externe. "Interesele politice din campania electorală de peste Prut n-ar trebui să aibă o amprentă negativă asupra consolidării relaţiilor dintre ţările noastre. Să nu uităm că toate declaraţiile autorităţilor de la Chişinău cu referire la România au urmat după cele ale demnitarilor de la Bucureşti", a acuzat Stratan.

Întrebat de ce nu a fost acceptată numirea lui Mihnea Constantinescu ca ambasador la Chişinău după expulzarea lui Filip Teodorescu, Stratan a repetat o explicaţie pe care o mai dăduse, spunând că România "a încălcat flagrant procedurile internaţionale de numire a unui diplomat, autorităţile RM fiind puse în faţa unui fapt împlinit". "N-a fost solicitat acceptul nostru şi a lipsit o decizie bilaterală privind numirea noului ambasador", a explicat el.

În ceea ce îl priveşte pe ambasadorul Filip Teodorescu, Stratan a reamintit că acesta fusese convocat la Ministerul de Externe înainte de alegeri şi i s-a solicitat să nu se amestece în campania electorală. "I-am înmânat nota corespunzătoare, iar dumnealui a citit-o şi a aruncat-o pe masă, după care s-a ridicat şi a plecat. E un caz ieşit din comun. Materialele ce se află astăzi la dispoziţia organelor competente par să demonstreze implicarea unor persoane din România în evenimentele din 7 aprilie", a spus şeful diplomaţiei moldovene, adăugând totuşi că "toate concluziile le va trage comisia şi Procuratura Generală, care a pornit un dosar în acest caz". Filip Teodorescu a fost declarat persona non grata după protestele violentele din 7 aprilie, fiind acuzat că a avut întâlniri cu opoziţia în timpul campaniei electorale şi chiar că este agent al serviciilor secrete româneşti şi a fost implicat în proteste.

Potrivit lui Stratan, în discuţiile cu Uniunea Europeană pe care le va avea Voronin la Bruxelles, partea moldoveană va pune accentul mai degrabă pe liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii moldoveni, decât pe relaţiile cu România. "Sperăm că-i vom convinge pe partenerii noştri europeni să liberalizeze şi regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, deoarece noi nu prezentăm niciun pericol pentru UE - cei care au dorit să plece, au plecat deja".

Stratan sugerează că Republica Moldova ar privi cu mai multă încredere România, dacă partea română ar ajuta la eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni. "Poate că Tratatul de Parteneriat şi Cooperare cu România (l-am numit aşa după ce Bucureştiul a refuzat să semneze cu noi un nou Tratat politic) va convinge autorităţile române să demonstreze necesitatea abolirii regimului de vize pentru cetăţenii RM. Ar fi o poziţie corectă, ce ar debloca toate suspiciunile în relaţiile noastre cu România", a declarat ministrul de externe moldovean.

El a reproşat autorităţilor române lipsa de consecvenţă în politica faţă de Republica Moldova în Uniunea Europeană. "Insistenţa lui Băsescu de a ne include în pachetul Balcanilor de Vest am auzit-o la diferite emisiuni, dar nu atunci când s-a discutat despre Parteneriatul Estic, când nimeni dintre şefii statelor UE nu s-a ridicat să solicite reconfirmarea plasării RM în pachetul balcanic. Şi acum, Bucureştiul procedează invers, invocând că UE nu trebuie să negocieze cu RM din oarecare motive", a spus şeful diplomaţiei moldovene, făcând aluzie la faptul că România a cerut ca negocierile pentru un nou acord UE-R.Moldova să nu fie lansate înainte de ridicarea vizelor impuse de Chişinău cetăţenilor români. (NewsIn)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus