Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.06.2009

Oficialii de pe listele electorale ale PCRM degrevează din funcţie

„Acei membri ai Guvernului care sunt pe lista PCRM, începând cu ziua de astăzi, vor fi toţi oficial degrevaţi din funcţie şi vor participa în campania electorală numai în ceea ce ţine de activităţile electorale. În ceea ce priveşte activităţile de stat, aceştia nu vor participa deoarece vor fi suspendaţi", a declarat, marţi, 23 iunie, într-o conferinţă de presă, reprezentantul PCRM, Sergiu Sârbu.

Sârbu a accentuat că, potrivit legislaţiei, primele persoane în stat nu sunt obligate să degreveze, astfel premierul Zinaida Greceanâi şi preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin îşi vor continua activitatea. "Codul electoral prevede expres cine trebuie să degreveze, şeful statului şi prim-ministrul nu sunt obligaţi să degreveze. Evident, mediatizarea activităţii acestor persoane oficiale urmează să se efectueze în conformitate cu regulamentul mass-media privind reflectarea campaniei parlamentare", a adăugat Sârbu.

PCRM a fost înregistrat oficial în calitate de concurent electoral la CEC, luni, 22 iunie curent.

cuvinte-cheie: alegeri | degrevare | PCRM

Comentarii (0)

 

Related news

Sus