- Guvernul şi, într-o anumită măsură, Banca Naţională de rând cu alte structuri executive şi regulatorii independente, au fost transformate într-un fel de "departament organizatoric" al Preşedinţiei
- Guvernul nu s-a ocupat de criză şi acum nu este capabil să reacţioneze eficient
- Economia practic a pierdut toate motoarele de creştere, printre care construcţiile, comerţul şi serviciile.
- Am intrat în criză absolut nepregătiţi
Lucruri stranii se întâmplă în economia R. Moldova. Se creează impresia că Guvernul se joacă de-a criza: mai întâi nu avem criză, deşi toată lumea se confruntă cu ea, apoi avem, dar aşa numai oleacă, că la vecini e mai rău. Sistemul bancar e mai stabil ca niciodată, dar totuşi unele bănci falimentează. Aproape că ne-am încurcat, poate Dvs. în calitate de fost ministru al Economiei, de economist care urmăreşte lucrurile dintr-o parte, ne explicaţi ce se întâmplă în realitate cu economia R. Moldova?
Spre regret, criza economică a coincis cu perioada electorală şi impresia mea este că Guvernul a căzut nu atât în capcana propriilor iluzii, cât în una întinsă de alte persoane cu funcţii de stat. Zic aceasta fiindcă nu cred că, cel puţin persoanele responsabile de blocul economic din Guvern, cât şi de la Banca Naţională, nu ar fi bine intenţionate.
Astfel, problema este alta şi anume că la noi Guvernul şi, într-o anumită măsură, Banca Naţională de rând cu alte structuri executive şi regulatorii independente, au fost transformate într-un fel de "departament organizatoric" al Preşedinţiei. Deci, Guvernul nu a avut autonomia necesară pentru a gestiona criza, lucru valabil şi pentru Banca Naţională. Or, în ultimul timp, BNM nu are nivelul de autonomie necesar pentru un asemenea regulator independent.
În calitate de organ executiv, Guvernul trebuie să gestioneze tot ceea ce înseamnă trebuiri economice şi sociale, implicit, acţiunile anti-criză. Or, tot ce a făcut şi ce nu a făcut Guvernul, a fost subordonat obiectivului electoral al Partidului Comuniştilor din R. Moldova, atât la nivelul mesajelor publice, cât şi la nivel de acţiuni concrete. Mai mult, chiar s-a manifestat prin unele acţiuni iresponsabile, cum ar fi umblatul prin sate cu propaganda electorală a ministrului şi a ministrului adjunct al Economiei, care ar fi trebuit se afle în oficiu şi să gestioneze criza. Aceasta în condiţiile în care este bine cunoscută axioma managementului de criză: „Ceea ce nu ai făcut astăzi, mâine te costă mai mult."
Criza trebuie ţinută din scurt, cum s-a întîmplat în alte ţări, de exemplu, Rusia şi România. Mesajul public din partea conducerii ţării era unul foarte obiectiv - criza vine, criza este şi la noi, deja de văd simptomele. Aceste poziţii adoptate de ţările vecine au fost corecte, deoarece mesajul public pe care îl transmite Guvernul este foarte important din perspectiva că populaţia, mediul de business, partenerii externi sunt pregătiţi pentru anumite aşteptări mai puţin optimiste. În R. Moldova s-a întâmplat invers, prin urmare, şi credibilitatea acestui mesaj este redus. Iar în situaţia în care BNM astăzi spune că în sistemul bancar totul este bine, iar mâine ia decizia de lichidare a unei bănci, atunci îşi pierde total credibilitatea.
În Moldova, prin lipsa mesajului public sau prin transmiterea unor mesaje fals-pozitive au fost create aşteptări mult prea optimiste. Astfel, Guvernul a căzut în capcana impusă de persoane din afara Executivului. Şi acum când lucrurile s-au întâmplat puţin invers decât s-a aşteptat, pentru ei este riscant şi chiar inutil să iasă şi să calmeze spiritele. Nimeni nu-i mai crede.
Cât de gravă poate fi această incoerenţă în administrarea unui proces destul de complex cum este criza economică, care nu este una locală şi nici regională, dar una globală?
Problema este că tot ce a făcut Guvernul a fost subordonat interesului electoral al unei formaţiuni politice, şi nu interesului societăţii. Or, o guvernare responsabilă, care are grijă de societate, îi lăsa pe cei a căror responsabilitate este să gestioneze criza, să o facă. La noi, însă, iniţial subiectul crizei şi a necesităţii unui program anticriză a fost pe durata electoralei din primăvară un subiect tabu.
Mai mult chiar, ceea ce a făcut Guvernul la nivel de mesaje, la nivel de acţiuni, s-a înscris de fapt în strategia electorală a Partidului Comuniştilor, în care ei au exploatat din plin subiectul crizei, în sensul că: Vedeţi oameni buni, în toate ţările e rău, iar la noi e bine! Noi gestionăm situaţia!
Iar eşecul acestei strategii este pus pe spatele societăţii, care este obligată acum să plătească un preţ prea mare: unu - criza economică de proporţii, care nu este gestionată şi doi - dezbinarea societăţii.
Şi ceea ce avem noi acum, iar noi avem o aterizare dură a economiei, fiindcă numai aşa poate fi caracterizată căderea economiei cu 7% în primul trimestru, este rezultatul unei strategii pur electorale. Adică noi am fost ţinuţi artificial undeva sus şi acum am căzut dur, deci plătim un preţ foarte mare pentru iresponsabilitatea Guvernului. Se ştia din timp că R. Moldova oricum intră în recesiune, însă căderea putea fi una controlată şi gestionată, cu mai puţine pierderi şi fără căderi dure de la creşteri de peste 7% la contracţii de minus 7%. Acesta este preţul plătit de întreaga societate, din vina unui interes îngust.
Acum deşi se încearcă corectarea mesajului public, deja Guvernul şi-a pierdut din credibilitate şi acest lucru este foarte important.
Ca să mai rămânem pe linia de criză - Recent Guvernul a prezentat 12 măsuri anticriză, dintre care şase nu pot fi implementat acum şi deci se auto-exclud. Putem deduce, deci, că tot ce se numeşte criză poate fi depăşit prin şase măsuri. Nu e prea simplist, mai ales că majoritatea din aceste şase măsuri nu pot fi numite anticriză, fiind general valabile, cum ar fi:
- suspendarea şi sistarea controalelor fiscale;
- liberalizarea exporturilor şi eliminarea tuturor barierelor la export;
- susţinerea sectorului ÎMM;
- onorarea angajamentelor de rambursare a TVA.
În situaţia actuală îmi vine greu să apreciez dacă ei sunt în stare să facă ceva, fiindcă Guvernul nu s-a ocupat de criză şi acum nu este capabil să reacţioneze eficient. Iar după ce economia a aterizat dur, Guvernul a ieşit cu nişte frânturi de program anticriză, fiindcă ceea ce a fost prezentat numai program anticriză nu este, ne fiind organic, echilibrat, real.
Rezultatul inactivităţii Guvernului este vizibil în toate componentele PIB, care înregistrează descreşteri radicale. Mai mult, economia practic a pierdut toate motoarele de creştere, printre care construcţiile, comerţul şi serviciile.
Concluzia acestei situaţii este că R. Moldova are probleme de sistem foarte grave şi acestea nu au fost provocate de criză, ci doar accentuate, scoase la suprafaţă.
În condiţii de creştere economică aceste probleme au putut fi ţinute în umbră, însă criza le-a scos la iveală. Astfel, Guvernul a ratat ocazia ca în perioada relativ lungă de creştere economică de care s-a bucurat să facă schimbări calitative, iar în timp de criză este mult mai greu şi mai costisitor să implementezi reforme. Acum câţiva ani era foarte greu să convingi politicienii în necesitatea unor reforme, fiindcă răspunsul era unul standard: PIB-ul creşte cu 6-7% anual, ce umblaţi voi cu prostiile.
Deci, anul 2009 este unul al adevărului pentru modelul economic al R. Moldova şi pentru actul guvernării. Şi în situaţia în care Guvernul nu are autonomie decizională, noi am intrat în criză absolut nepregătiţi.
Fără un cadru normativ adaptat la condiţiile de criză şi fără proiecte majore de infrastructură, care ar fi permis amortizarea efectelor negative. Şi multe proiecte, inclusiv 20 mil. USD pentru reconstrucţia drumurilor, au fost ratate ca urmare a ineficienţii guvernării.
Un alt exemplu, sectorul de construcţii, care era unul din motoarele de creştere, nu are un model economic de finanţare. Or, până la criză construcţiile erau finanţate din remitenţe, iar reducerea acestora a însemnat şi reducerea construcţiilor. Legislaţia privind finanţarea prin ipotecă a fost adoptată abia anul trecut, după ce mai mulţi ani a stat prin sertare la Preşedinţie „pentru expertizare".
Mai mult, trebuie să menţionez că în R. Moldova există un paradox: Guvernul lucrează câte jumătate de an, elaborează proiecte de lege, strategii, după care acestea sunt adoptate, dar nu sunt implementate. Adică, se operează cu alte mecanisme. De exemplu, Strategia de atragere a investiţiilor, a cărui coautor sunt, este una bună, cu expertiză locală şi internaţională, dar ce folos din acest document, dacă văd zi de zi că nu este implementat în practică, nu se ţine cont de textul acestui document.
Acum, când criza este mai dură decât am aşteptat, avem nevoie de un diagnostic corect al situaţiei şi de o revizuire a tuturor actelor legislative şi normative pe care le avem, fiindcă obiectivele pe termen mediu şi lung, în mare parte, nu se schimbă, şi de implementarea lor. Realizarea acestui lucru ar putea fi un mecanism eficient anticriză.
În prezent, organele centrale lucrează după nişte principii pe care nu le înţeleg. Şi vă dau un exemplu, recent, la o şedinţă la Preşedinţie s-a anunţat despre anularea interdicţiei la exportul vinului în vrac. Spuneţi, vă rog, cine a introdus această interdicţie. Or, Legea ghilotinei spune clar că Guvernul nu poate introduce astfel de interdicţii, ele se stabilesc doar prin lege. A văzut cineva, undeva, un act legislativ, care să fie publicat în Monitorul Oficial, ce stabileşte asemenea interdicţii? Nu există pur şi simplu. La noi s-a creat un model foarte straniu şi periculos de guvernare, una se scrie în lege şi cu totul altceva se face.
În ceea ce priveşte un posibil program anticriză, vin cu iniţiativa ca toate centrele de inteligenţă din R. Moldova, care au experţi buni, să se unească într-un proiect participativ şi să stabilească obiectivele de dezvoltare pentru următorii doi ani. Şi astfel, când va fi desemnat noul Guvern să-i punem pe masă un program de guvernare, care automat va fi şi unul anticriză. Aceasta, fiindcă în prezent politicienii sunt ocupaţi cu alte chestiuni.
În ceea ce priveşte relaţiile cu FMI, chiar nu era posibil ca amânarea semnării unui nou acord să se producă într-o formă mai amiabilă decât plecarea misiunii cu două zile înainte de termen şi lansarea unei declaraţii destul de dure în ceea ce priveşte perspectivele economice. În situaţii de instabilitate politică chiar nu se poate ajunge la nişte înţelegeri de principiu cu FMI, un fel de program provizoriu, până la desemnare unui nou Guvern? Care este miezul problemei - FMI este într-atât de inflexibil sau Guvernul R. Moldova nu a dorit să accepte nişte condiţii din raţiuni politice şi nu economice?
Referitor la relaţiile cu FMI, am impresia că fondul a pus Guvernului o serie de întrebări la care acesta nu a dorit să răspundă sau fondul a înaintat condiţii care nu au fost acceptate. Experţii de la FMI spun foarte clar: e decizia voastră politică să majoraţi salariile, dar demonstraţi-ne că o să majoraţi şi impozitele astfel încât să balansaţi veniturile bugetare, ca urmare a majorărilor salariale. Ei gândesc în categorii financiare clare.
Acum, plecarea FMI este un semnal foarte şi foarte prost şi, după cum am menţionat, nu cred că a fost condiţionată de criza politică.
Existenţa programului cu FMI nu este important din perspectiva sumei de bani pe care o acordă R. Moldova, ci a gradului de credibilitate pe care îl conferă ţării în relaţiile cu alţi parteneri. Lipsa programului e ca lipsa culorii verzi a semaforului în procesul de atragere a finanţării externe investiţionale. Programul cu FMI înseamnă încredere pentru creditori şi investitorii privaţi.
Cred că o echipă profesionistă, echilibrată şi mai puţin influenţată de apartenenţa politică ar fi putut duce la bun sfârşit negocierile cu FMI. Personal am avut o experienţă de negocieri şi mai dure în 2006, când trebuia să demonstrăm ambelor părţi necesitatea unui program de colaborare, dar atunci am reuşit. În plus, este nevoie ca echipa de negociatori să fie una credibilă pentru FMI, iar Guvernul, se pare, şi-a pierdut din credibilitate.
BNM sau nu i s-a permis să salveze Investprivatbank sau a fost o înţelegere cu cineva, adică deja s-a găsit un cumpărător
• În urma acestei situaţii cineva trebuia să-şi dea demisia
Săptămâna trecută populaţia a fost zguduită de o nouă ştire: Investrpivatbank se lichidează, după mai multe declaraţii ale BNM că sistemul bancar e foarte stabil. În alte state vedem că lichidarea unei bănci este ultima opţiune după o serie măsuri de salvare: injectarea de lichidităţi, restructurarea activităţii, inclusiv prin înlăturarea de active colaterale sau care pot fi vândute fără să afecteze mult activitatea, naţionalizare etc. etc. La noi invers, într-un termen restrâns a fost adoptată legislaţia de împuternicire a BNM cu unele funcţii de lichidare, iar într-o zi a fost retrasă licenţa şi numit un lichidator. Cum comentaţi lichidarea băncii şi viteza cu care se produce?
Totdeauna am crezut că colegii de la BNM sunt foarte buni profesionişti şi continui să cred acest lucru. Totodată, trebuie să ştim să situaţii de genul celora în care guvernatorul iese cu o zi înainte şi spune că sistemul bancar este stabil, iar a doua zi anunţă retragerea licenţei Investprivatbank, nu se întâmplă peste noapte.
De aceea, am o singură explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat:
- sau la o anumită fază sistemul BNM de supraveghere a băncilor este imperfect;
- sau este unul insuficient şi sistemul de indicatori nu reflectă în tocmai situaţia, şi nu permite ca BNM să vadă situaţia reală;
- sau e altceva la mijloc, nişte interese pe care, deocamdată, nu le înţeleg.
Uitaţi-vă ce au făcut alte ţări, ele au ajutat băncile, fiindcă lichidarea unei bănci nu este doar o problemă a acţionarilor, dar şi a deponeţilor, a o serie de companii a căror conturi au fost blocate şi practic şe-au întrerupt activitatea. Tocmai aici ar trebui să se manifeste grija statului şi ar fi trebuit să salveze această bancă. La noi, însă, totul s-a produs extrem de repede.
De aceea, deponenţii sunt acum în drept să pună o serie de întrebări statului. Or, din momentul în care s-a decis reglementarea şi licenţierea activităţii băncilor, statul este responsabil de ceea ce se întâmplă şi era obligaţi să prevină o asemenea situaţie.
Prin urmare, nu prea înţeleg ce se întâmplă şi sunt tentat să cred că BNM nu i s-a permis să facă acest lucru, or a fost o înţelegere cu cineva, adică deja s-a găsit un cumpărător pentru această bancă. Astfel, rămâne un mare semn de întrebare, fiindcă un stat responsabil nu calcă peste interesele a mii de deponenţi şi agenţi economici. Măcar din perspectiva aceasta ar fi trebuit să încerce să o salveze.
E bizară reacţia BNM care până în ultimul moment a spus că pe piaţă e totul bine, iar a doua zi lichidează o bancă. Cel puţin din această perspectivă cineva trebuia să-şi dea demisia.
Cu toate acestea doresc ca totul să se termine aici, fiindcă nu avem acum nevoie de panică pe piaţă.
Totuşi, trebuie să mai menţionez un lucru, se pare că la mijloc este şi o problemă de sistem. În special, este vorba de politica dobânzilor implementată de băncile comerciale, care pe undeva este condiţionată de politica Băncii Naţionale în ceea ce priveşte rezervele obligatorii şi rata de bază.
Astfel, în situaţia în care reglementările BNM privind aceşti doi indicatori erau foarte ridicate, băncile comerciale au fost puse în situaţia de a plătit un preţ mare şi s-au antrenat într-o adevărată goană după lichidităţi, utilizând dobânzi foarte ridicate. Şi aceste lucruri se întâmplau pe un fundal de scădere a inflaţiei, de aprofundare a crizei economice, de scădere a rentabilităţii agenţilor economici şi a activităţilor economice, adică o scădere a capacităţii de contractare a creditelor la dobânzi înalte. Astfel, automat apare întrebarea: ce facem cu depozitele atrase la dobânzi foarte înalte şi pe care acum nu avem unde le plasa. Totodată, finanţări externe la dobânzi mici băncile locale nu prea au şi nu pot dilua banii scumpi atraşi pe piaţa locală.
Deci, pe undeva, putem să admitem că situaţia actuală a fost influenţată şi de politica exagerat de prudentă a BNM.
Este esenţial ca în condiţii de criză lucrurile să se mişte repede, şi acum acţiunile Băncii Naţionale par a fi corecte (de reducere a rezervelor obligatorii, a ratei de bază), dar se pare că sunt întârziate.
Şi în final, cum vedeţi economia la sfârşitul anului 2009?
Prognozele Guvernului privind o contracţie economic de 5% par destul de optimiste şi vor fi cu mult depăşite. Economia R. Moldova, se pare, a intrat într-o perioadă de stagflaţie, cel puţin asta ne-o demonstrază rezultatele primului trimestru al anului în curs, şi acesta este cel mai rău lucru pe care am fi putut să-l aşteptăm.
Sursa: ECOnomist
Interviu cu Valeriu Lazar, reluat din ECO, A.Cislaru
