Chel, cu multe cicatrice pe corp, coaste rupte, 50 de kilograme si un stomac plin de pastile. Aceasta ar fi fost starea artistului, dupa cum au constatat medicii legisti.
"Nu functioneaza. Mai bine mor. Nu mai am la ce sa ma intorc. Sunt terminat", aceasta ar fi fost una dintre declaratiile pe care le-a facut Michael in timpul repetitiilor dinaintea concertelor care ar fi trebuit sa aiba loc la Londra. Si, intr-un fel, a avut dreptate, pentru ca acestea au fost lucrurile pe care le-au descoperit legistii in timpul autopsiei.
Michael Jackson era foarte slab, la cei 1,75m avea 50 de kilograme, iar cei din jurul lui au declarat ca manca o singura data pe zi si atunci foarte putin. In plus, in stomac i s-au gasit urme de medicamente, unele dintre ele nedizolvate, scrie The Sun. Podoaba capilara, altadata motiv de mandrie pentru artist, se transformase astazi intr-un puf, asemanator celui care se gaseste pe coaja piersicilor.
Jackson ajunsese sa poarte in permanenta peruca, acest lucru fiind valabil si in momentul decesului. Mai mult decat atat, o sectiune din scalp, deasupra urechii stangi, era neteda ca-n palma. Aceasta s-ar putea sa fie rezultatul unui incident prin care a trecut in 1984, cand i-a luat parul foc, in timp ce filma o reclama.
"Era numai piele si os, nu mai avea par si 'nu mancase' nimic altceva decat pastile inainte sa moara", le-a declarat o sursa din apropierea familiei, celor de la Dailymail.
De asemenea, pe toata suprafata corpului (umeri, solduri, coapse) au putut fi observate urmele intepaturilor, cel mai probabil capatate in urma injectarii frecvente cu analgezice. In plus, in zona inimii au fost descoperite 4 urme de ac, provenite de la injectiile cu adrenalina administrate de medici, in incercarea disperata de a-l readuce la viata. Trei dintre ele au nimerit inima, provocand si leziuni la nivel cardiac, in timp ce a patra s-a lovit de o coasta.
"Avea pe tot corpul urme de injectii si era desfigurat de numeroasele operatii estetice pe care si le-a facut de-a lungul timpului si care l-au adus in acest stadiu", a continuat aceeasi sursa. "Familia si fanii vor fi oripilati cand vor afla care era starea adevarata a artistului".
Tot in timpul manevrelor de resuscitare, lui Michael Jackson i s-au rupt 3 coaste, iar masca de oxigen si intubarea propriu-zisa au lasat, la randul lor, urme pe pielea artistului. Intregul corp era brazdat de cicatrice, semne ale numeroaselor operatii estetice la care s-a supus. Cea mai afectata zona fiind fata. Pe langa numeroasele semne pe care le avea, puntea nasului disparuse, iar partea dreapta a fetei era aproape cazuta.
Tot la autopsie s-au descoperit vanatai ciudate pe genunchi si pe tibii, precum si julituri pe spate, rezultatele unei cazaturi relativ recente.
Adevaratele motive ale mortii megastarului vor fi facute publice abia peste mai mult de o luna, cand vor fi gata analizele toxicologice, singurele care vor putea elucida acest caz. In legatura cu suspiciunea care planeaza asupra medicului sau personal, cardiologul Conrad Murray, lucrurile sunt de asemenea, incerte. Acesta a negat, prin intermediul avocatului sau, ca i-a administrat Demerol starului inainte sa moara. "NU i-a facut nicio injectie cu Demerol. Tot ce a facut, a fost sa-i verifice pulsul si, cand a vazut ca acesta este slab, a inceput manevrele de resuscitare", a declarat avocatul, Edward Chernoff.
Apropo de manevrele de resuscitare, se pare ca acestea au fost efectuate, in prima faza, intr-o pozitie incorecta, pe pat. Este obligatoriu ca pacientul sa fie asezat pe o suprafata tare atunci cand se incep aceste proceduri.
Sursa: Eva.ro