Condiţiile în care a trăit ţara şi a activat Guvernul în ultima jumătate de an nu pot fi calificate nici ca obişnuite şi nici ca simple. În primul semestru au avut loc mai multe procese ce ţin de politica economică internă şi cea externă, fiecare dintre acestea complicînd situaţia, iar luate împreună ele nu constituie o simplă sumă aritmetică, ci una care se multiplică.
Efectele crizei mondiale au început să se facă simţite încă din septembrie anul trecut. Economia ţării noastre, fiind una deschisă, ca urmare a reformelor economice structurale serioase, a simţit imediat „oscilaţiile seismice" ale terenului economic mondial: au început să se reducă importul şi încasările la buget din comerţul exterior. Aceste fenomene se dezvoltă vertiginos, îndeosebi după „sezonul mort" din ianuarie în comerţul exterior. A încetat iarăşi sporirea volumului exportului, care abia începuse după puternicele lovituri (embargo, seceta etc.). Criza financiară care i-a afectat pe partenerii noştri comerciali, i-a determinat pe aceştia să reducă volumul creditării operaţiilor comerciale.
Pe piaţa valutară au apărut semne de agiotaj. Pentru a menţine stabilitatea, Banca Naţională s-a văzut nevoită să recurgă la utilizarea rezervelor valutare. Această acţiune i-a reuşit pe deplin şi datorită faptului că în ultimii opt ani au fost acumulate rezerve considerabile (peste 1,5 miliarde dolari) şi pentru că organizarea, regulile şi supravegherea în sistemul nostru financiar-bancar funcţionează la nivelul aşa-ziselor cerinţe de la Basel şi al standardelor internaţionale. Astfel, putem afirma că, din punct de vedere profesional, Republica Moldova a izbutit să evite criza financiară.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie, care a început în aceste condiţii, nu a contribuit la operativitatea deciziilor luate: Parlamentul şi-a încheiat activitatea şi nu putea să adopte hotărîrile operative necesare. De aceea, Guvernul a trebuit să ţină situaţia sub control utilizînd puţinele instrumente ce le avea la dispoziţie şi care nu necesitau o perfectare legislativă.
Mai mult decît atît, oponenţii noştri politici au încercat în fel şi chip să scoată situaţia de sub control, răspîndind fel de fel de zvonuri provocatoare ba despre „revenirea în masă a gastarbeiterilor, ba despre sistarea plăţii pensiilor, ba despre majorarea vîrstei de pensionare etc. etc. Probabil, datorită acestor prognoze nechibzuite aceşti „analişti glamuroşi" au şi ajuns pe listele de candidaţi ale trioului nostru liberal.
Nereuşind să împingă ţara noastră în prăpastia haosului financiar-economic, suferind o înfrîngere zdrobitoare în competiţia electorală democratică, la 7 aprilie, pseudoliberalii noştri s-au dedat în disperare la acţiuni antistatale criminale. Prin comportamentul lor, aceştia şi-au demonstrat la 7 aprilie inconsistenţa: ei sînt fie antistatalişti, fie provocatori iresponsabili, incapabili să conducă ţara şi să-şi asume toată răspunderea pentru deciziile luate, dar şi să dirijeze masele de oameni adunaţi de ei înşişi în centrul capitalei.
Provocatorii aşteptau cu nerăbdare să se verse sîngele măcar al unui băiat sau al unei fete pentru ca pe această durere să-şi facă jocul lor politic.
Pe urmă şi mai mult: deoarece ei nu au reuşit în luptă cinstită, nu au reuşit nici în atacul stradal, au recurs la tentativa de a continua acţiunile de dezorganizare în Parlament. Era oare în principiu vorba de alegerea Preşedintelui ţării? Dacă ar fi fost aşa, ei ar fi propus o candidatură de alternativă, ar fi insistat asupra unui un compromis în privinţa persoanei. Nu, a fost vorba iarăşi de dezorganizare, de tulburarea bunului mers al guvernării, de cheltuieli suplimentare de la bugetul statului. Pentru realizarea aceluiaşi scop - înlăturarea comuniştilor de la putere, era nevoie ca în ţară să fie mult mai rău decît cu comuniştii la guvernare.
În aceste condiţii, sarcina noastră era ca Republica Moldova să reziste.
Guvernul s-a achitat normal de această sarcină. Noi am ţinut din răsputeri situaţia sub control şi am reuşit să ne onorăm toate angajamentele cu caracter social. Noi ne îndeplinim angajamentele privind mărirea şi achitarea salariilor în sfera bugetară. Ca întotdeauna, la 1 aprilie am majorat pensiile şi le plătim la timp. (Ce-i drept şi în acest caz oponenţii noştri încearcă să-i provoace pe pensionari la manifestări de nemulţumire, „lucrînd" în rîndurile formate la oficiile poştale şi la filialele Băncii de Economii).
Au fost deschise la timp taberele de odihnă pentru copii. Am continuat, în măsura posibilităţilor, plasarea investiţiilor de stat în infrastructură. Toate acestea noi am reuşit şi reuşim să le realizăm în condiţiile în care, din păcate, criza economică globală se manifestă, într-un fel sau altul, în economia noastră. Pentru prima dată în opt ani, în primul semestru, la indicarea ritmului de creştere a produsului intern brut, semnul plus este înlocuit cu semnul minus, depăşind 7 %. Aceasta e mult! Criza a afectat îndeosebi industria (- 25%). Cum însă în structura industriei noastre o mare pondere îi revine industriei de prelucrare a producţiei agricole, această reducere s-a răsfrînt imediat asupra desfacerii producţiei de către ţărani atît în ceea ce priveşte volumul, cît şi în ceea ce priveşte preţurile.
Întreprinderile au transportat mult mai puţine mărfuri şi mult mai puţini pasageri, distanţele la care a fost efectuat transportul reducîndu-se. Acest fapt denotă o reducere de proporţii a tranzitului de mărfuri prin reţeaua noastră de transport.
Comerţul cu amănuntul se menţine la nivelul de 95% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce denotă mai mult influenţa psihologică a discuţiilor despre criză. Cu toate acestea, în fiecare lună a anului curent creşte, în preţuri comparabile, volumul comerţului cu amănuntul. Dacă ţinem cont de reducerea considerabilă a importului pentru consum, putem concluziona că creşte consumul de mărfuri autohtone. Acest fapt este confirmat şi de statisticile privind impozitele: ritmul creşterii încasărilor fiscale din interiorul ţării îl depăşeşte pe cel de creştere a încasărilor de impozite din import. Trebuie să profităm de această situaţie pentru dezvoltarea producţiei interne. Constituie o problemă şi procesul de acumulare a capitalului fix, adică investiţiile. Construcţia de locuinţe nu ne oferă temei de bucurie. Însă acolo unde se construiesc imobile de menire comercială şi productivă, acolo viaţa e în toi. Despre ce ne vorbeşte acest fapt? În primul rînd, despre aceea că se construiesc locuinţe nejustificat de scumpe, mai scumpe decît cele din capitalele ţărilor europene, destinate doar pentru vînzare, locuinţe care nu sînt destinate şi nu sînt gata pentru a fi date în chirie. În al doilea rînd, ceea ce a fost mai bun în construcţii s-a consumat deja. În acest domeniu de activitate se impune trecerea la un business cu o bază mai solidă. În vederea ameliorări situaţiei la acest capitol, consider necesară elaborarea de către Guvern a unui program special privind dezvoltarea ramurii construcţiilor în Republica Moldova. În al treilea rînd, activitatea de pe şantierele de construcţie a imobilelor de menire comercială şi productivă ne demonstrează că există perspective pentru business, că condiţiile pentru business sînt atractive, restul depinde de înşişi oamenii de afaceri şi de manageri.
Activismul de afaceri se confruntă deocamdată cu două probleme principale: costul creditelor şi birocraţia. Desigur, businessul nu poate şi nici nu trebuie să-şi pună riscurile pe seama băncilor. Dar şi acestea nu vor supravieţui dacă oamenii de afaceri din ţară nu vor lua credite. Să contezi pe faptul că statul îi va „include" pe toţi în proiecte tip „carduri bancare" şi pe această bază, precum şi pe baza contractelor de încasare a plăţilor comunale, băncile vor continua să cîştige bine este o utopie. Banca comercială este şi ea o afacere şi fără cooperarea cu sectorul real, fără a risca împreună cu acesta, banca nu va putea nici trăi şi nici supravieţui. În ceea ce priveşte birocraţia, conducerea Guvernului trebuie să fie necruţătoare cu funcţionarii pentru care cele mai de preţ în viaţă sînt biroul şi fotoliul, acestea fiind şi unicul scop al vieţii lor. Astăzi, cînd obiectivul, aşa-numitul element al bazei fiscale, este gata să-şi înceapă activitatea, dar stagnează din cauza medicului sanitar sau a pompierului, sau a unui alt „deştept" care îl poartă pe businessman pe drumuri (cerîndu-i să expertizeze influenţa obiectului asupra „schimbărilor pe cerul nocturn văzute de la fereastra soacrei"), pentru stagnarea obiectivului şi pentru impozitele neîncasate în perioada de stagnare trebuie să fie sancţionaţi anume aceşti factori.
Şi totuşi situaţia ne impune să ne concentrăm la maximum eforturile. Reducerea PIB-ului şi a producţiei înseamnă reducerea încasărilor la buget şi a acumulărilor în fondurile sociale. La cheltuirea mijloacelor obţinute cu atîta greutate, se impune selectarea minuţioasă a priorităţilor, aceste mijloace urmînd să fie utilizate acolo unde eficienţa lor va fi maximal posibilă, unde pot fi angajaţi cît mai mulţi lucrători. De asemenea, consider oportună crearea unei comisii speciale privind examinarea situaţiei la capitolul veniturile acumulate de către angajaţii, în special, conducătorii instituţiilor bugetare, venituri provenite de la salarizare, avînd în vedere existenţa unor semnale referitoare la admiterea unor grave nereguli în acest sens.
Este necesar să acordăm o atenţie deosebită gradului de încadrare în muncă a populaţiei. Acest lucru este important acum, în perioada de vară, cînd mai multe mii de tineri absolvenţi îşi încep activitatea de muncă. Tinerii medici şi învăţători beneficiază de un sprijin solid din partea statului în cazul în care pleacă să lucreze la sat. Tinerii programatori beneficiază de facilităţi fiscale solide, dacă înfiinţează o întreprindere pentru elaborarea şi implementarea softurilor. În alte ramuri, micile întreprinderi sînt de asemenea stimulate prin acordarea de facilităţi pe un termen de trei şi cinci ani. Aceste măsuri, întreprinse de stat, trebuie să fie popularizate în rîndurile absolvenţilor.
Problema bugetară, şi anume veniturile la bugetele de toate nivelurile şi tipurile constituie obiectul numărul unu căruia trebuie să-i fie acordată atenţie. Aici nu putem urma calea cea mai simplă - calea controalelor infinite, jumătate din efectul cărora ajunge în buzunarul controlorului. Problema bugetară este problema ajutorului pe care statul şi instituţiile lui îl acordă agentului economic în vederea depăşirii obstacolelor suplimentare apărute în legătură cu criza. Acest ajutor nu trebuie să fie neapărat sub formă de subvenţii băneşti. În acest sens, propun întreprinderea de măsuri ferme în vederea excluderii experienţei efectuării controalelor nejustificate de către colaboratorii Inspectoratului Principal de Stat a agenţilor economici, la care urmează să se procedeze doar în cazul nerespectării de către aceştia a obligaţiunilor fiscale.
Noi trebuie să-i protejăm pe agenţii economici autohtoni contra concurenţei neloiale, de oriunde ar proveni ea, din interior sau din exterior.
Avem nevoie de cerinţe fiscale clare şi simple, pentru ca îndeplinirea lor să fie confortabilă pentru contribuabil. La urma urmei, avem nevoie de un sistem de norme pe care să fie avantajos să le respecţi, dar să te temi să le încalci, cu atît mai mult în mod conştient, organizat. Şi totuşi, problemele apărute astăzi în legătură cu criza mondială, precum şi cu manifestările crizei politice din interiorul ţării noastre va trebui să le soluţionăm noi înşine. Unii reprezentanţi ai opoziţiei strigă în gura mare despre eşuarea negocierilor noastre cu FMI. Lucrurile nu stau tocmai aşa. Noi putem activa de sine stătător şi am demonstrat acest lucru în acea perioadă de patru ani cînd Fondul nu s-a aflat la noi în ţară. FMI a înţeles mai repede decît brava noastră opoziţie că, în urma a încă unei campanii electorale, situaţia economică din ţară va diferi de cea în care ne aflăm acum. De aceea la momentul cînd vor fi formate toate organele puterii, conform rezultatelor exprimării voinţei poporului, va trebui să începem totul din nou. Iar FMI a suspendat negocierile pentru ca să le reia imediat după încheierea perioadei electorale şi şi-a exprimat dorinţa de a purta aceste negocieri cu aceiaşi parteneri.
Opoziţia nu doreşte putere pentru că înţelege că nu va face faţă problemelor. Opoziţia nu vrea să accepte alegerea poporului, nu vrea să accepte aflarea noastră la putere pentru că are tot temeiul să presupună că noi vom depăşi toate greutăţile şi vom scoate ţara şi poporul din această şi alte eventuale crize, iar Republica Moldova nu va face decît să se întărească. Opoziţia tinde spre destabilizare: cu cît e mai rău pentru Moldova, cu atît e mai bine pentru ei. Ei vor ca Moldova „să cadă la picioarele" păpuşarilor lor din străinătate sau ale celor criminali. Nici cetăţenii statului moldovenesc, nici patrioţii lui nu vor admite niciodată realizarea acestor planuri ticăloase. Noi vom fi întotdeauna cu ţara noastră şi întotdeauna nu ne va fi uşor, deoarece ne propunem şi realizăm obiective orientate spre dezvoltarea şi spre consolidarea statului nostru de 650 de ani. Aceste obiective nu sînt de grup, nu sînt obiective individuale şi nici de partid, acestea sînt obiective naţionale, de aceea ele sînt nobile şi demne.
Vă doresc tuturor succes.
