Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.07.2009

Compania de microfinanţare "Microinvest" a publicat lista neagră a debitorilor

Lista afişată pe site-ul companiei (http://www.microinvest.md), conţine datele de identiate ale debitorilor persoane fizice sau juridice, ale debitorilor gajişti/ipotecari şi ale altor persoane cu responsabilitate în contractul de împrumut. Compania a publicat aceste informaţii în temeiul unei clauze speciale prevăzute în contractul de împrumut semnat cu debitorii.

Un debitor este inclus în „lista neagră" doar în cazul comiterii unor încălcări flagrante, ce nu sunt cauzate de factori obiectivi, ci de propria iresponsabilitate. Debitorii din lista publicată se fac vinovaţi de comiterea primeloe două şi încă cel puţin una din următoarele încălcări: au admis întârzieri importante la achitarea împrumutului; au obţinut împrumutul prin uz de fals în documentele prezentate; au înstrăinat sau tăinuesc bunurile gajate; au folosit împrumutul în alte scopuri decît cele declarate în contract; nu cooperează sau chiar pun piedici în soluţionarea amiabilă a litigiului.

Totodată, "Microinvest" notează că în lista neagră nu sunt incluşi debitorii cu întârzieri la achitarea plăţilor cauzate de circumstanţe obiective. Majoritatea debitorilor din listă se află în procesul de recuperare silită a restanţelor, în temeiul deciziilor judecătoreşti.

Compania "Microinvest" atenţionează alţi creditori, instituţii publice sau agenţi economici să fie foarte precauţi în orice tranzacţie cu subiecţii din lista respectivă. "Considerăm că eforturile comune ale creditorilor în acest sens, mai ales în circumstanţele crizei actuale, ar contribui substanţial la descurajarea actelor de iresponsabilitate contractuală a debitorilor şi respectiv la contracararea acestui fenomen periculos pentru buna funcţionare a sistemului financiar-bancar din Moldova", mai notează "Microinvest".

cuvinte-cheie: Microinvest

Comentarii (0)

 

Sus