Fostele republici sovietice sfidează Rusia, ce încearcă să le ţină sub influenţa sa, jucând-o pe degete pentru a obţine bani şi de la Moscova, şi de la Occident, scrie ironic cotidianul New York Times, cu doar trei zile înainte de prima vizită a preşedintelui american Barack Obama la Moscova.
Anul 2009 urma să fie runda Rusiei în lupta pentru vecinii săi. De-a lungul întregului an, în pofida propriilor probleme economice, Moscova a acordat sume mari de bani vecinilor săi săraci din fosta Uniune Sovietică, în încercarea de a-şi asigura loialitatea lor pentru o lungă perioadă de timp şi de a limita influenţa Occidentului în regiune.
Totuşi, statele vecine Rusiei par să aibă alte planuri. Belarusul, căruia Moscova i-a promis un ajutor financiar de două miliarde de dolari, critică public Kremlinul şi-şi exprimă preferinţele pentru Europa, primind în acelaşi timp bani de Fondul Monetar Internaţional (FMI). În plus, Uzbekistanul, alături de Belarus, refuză să semneze un acord pentru formarea unei Forţele Colective de Reacţie Rapidă, pe care Moscova o consideră o alternativă pentru NATO.
Mai mult, Turkmenistanul a anunţat în luna mai că va încheia un acord pentru exploatări de gaz cu o companie germană, iar Armenia l-a decorat pe duşmanul de moarte al Moscovei, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili.
Cea mai mare sfidare însă a venit din partea Kîrgîzstanului, care ar trebui să primească un ajutor financiar de 2,15 miliarde de dolari din partea Rusiei. Fosta republică sovietică s-a răzgândit şi a decis să menţină baza aeriană americană de la Manas, folosită în aprovizionarea trupelor americane din Afganistan, pe care Rusia o dorea închisă.
"În spaţiul post-sovietic a început un joc de noroc: Cine poate înşela mai bine Kremlinul? Ce rezultat sclipitor al Rusiei după patru ani de eforturi diplomatice!", a scris analistul militar Aleksandr Golţ la aflarea deciziei privind baza de la Manas.
Puţine lucruri sunt mai importante pentru Rusia decât să-şi restabilească influenţa în republicile din fosta URSS, a căror pierdere este pentru mulţi ruşi la fel de dureroasă ca lipsa unui picior.
Competiţia pentru Georgia şi Ucraina a deteriorat relaţiile dintre Moscova şi Washington până la un nivel care aminteşte de Războiul Rece. Acest subiect va fi unul dintre principalele dezbătute în cadrul discuţiilor care vor începe luni în capitala rusă între preşedintele american Barack Obama şi cel rus Dmitri Medvedev.
Abilitatea Rusiei de a atrage şi păstra de partea ei statele vecine nu mai este la fel de impresionantă. Metodele folosite de Kremlin constau într-o combinaţie de stimuli precum energie ieftină sau fonduri şi ameninţări privind sancţiuni comerciale sau suspendarea aprovizionării cu gaz.
Războiul din Georgia pare să fi subminat însă poziţia Moscovei. În loc să devină obediente, aşa cum s-au temut mulţi observatori occidentali că se va întâmpla, fostele republici sovietice au început să îşi apere şi mai mult suveranitatea. În plus, liderii acestor state au învrăjbit în repetate rânduri Rusia şi Occidentul, uneori chiar şi China, unul împotriva celuilalt, deşi acest lucru nu a adus stabilitate şi prosperitate ţărilor lor.
Cu alte cuvinte, în aşa-numita zonă de interese privilegiate a Moscovei, Rusia este doar încă un competitor. "Nu există loialitate. (...) Rivalitatea este dinamica. Trebuie să intre în joc, să concureze", a declarat Oksana Antonenko de la International Institute for Strategic Studies, cu sediul la Londra.
Decizia Kîrgîzstanului cu privire la baza din Manas este un studiu de caz interesant. Oficiali ruşi, printre care şi Medvedev, au salutat decizia, iar această reacţie ar putea fi adevărată şi sinceră, însă preşedintele kirghiz Kurmanbek Bakiev este cel care a obţinut tot ce şi-a dorit.
Moscova îşi dorea închiderea acestei baze, importantă în procesul de aprovizionare a trupelor americane din Afganistan. De cealaltă parte, Kîrgîzstanul voia mai mulţi bani. În luna februarie, Moscova părea să fi dat marea lovitură anunţând într-o conferinţă de presă că va acorda un ajutor de 2,15 miliarde de dolari, în timp ce Bakiev spunea că Statele Unite trebuie să părăsească Manas în şase luni.
Kîrgîzstanul a primit în luna aprilie prima tranşă din ajutorul financiar rus, un transfer de urgenţă de 150 de milioane de dolari şi un împrumut de 300 de milioane de dolari cu dobândă mică. Astfel, Bakiev a putut plăti salariile şi pensiile în timp ce îşi lansa campania pentru a primi un al doilea mandat la conducerea ţării. Apoi, republica a şocat întreaga regiune anunţând că a ajuns la un nou acord cu Statele Unite, potrivit căruia Washingtonul va plăti de peste trei ori mai mult pentru chiria bazei aeriene, de la 17,4 la 60 de milioane de dolari pe an. În plus, Kîrgîzstanul va mai primi şi fonduri americane în valoare de 50 de milioane de dolari. Rămâne de văzut dacă Rusia îşi va ţine promisiunea până la capăt.
Bakiev "s-a jucat cu ruşii, apoi cu" americanii, a declarat Alexander A. Cooley, profesor de ştiinţe politice la Barnard College, care a tratat disputa pentru baza din Manas în cartea sa recentă, Base Politics. "Este vorba doar de a obţine cât vor", a adăugat Cooley.
Ar trebui totuşi să fie uşor pentru Rusia, care îi depăşeşte cu mult atât în suprafaţă, cât şi în bogăţie pe vecinii săi in Eurasia. Rusia menţine o prezenţă militară în peste o jumătate dintre fostele republici sovietice, iar o mare parte din populaţiile acestora urmăresc presa rusă pentru a afla informaţii. În plus, Moscova poate acorda asistenţă importantă la alegeri, aşa cum s-a întâmplat în Republica Moldova, căreia Rusia i-a promis 500 de milioane de dolari, cu numai patru săptămâni înainte de scrutinul legislativ.
Totuşi, planurile Rusiei pentru a-şi consolida sprijinul capitatelor vecine nu poate fi considerată cu adevărat o strategie. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care şi-a îndreptat privirea spre Occident, a primit atât stimuli, cât şi sancţiuni din partea Moscovei. Astfel, iniţial Rusia i-a oferit un ajutor financiar de două miliarde de dolari, apoi a criticat Belarusul pentru politica sa economică, ulterior a impus un embargou asupra produselor lactate belaruse, pentru ca apoi să modifice această interdicţie. Rusia califică agresivitatea sfidăroare a lui Lukaşenko drept o cacealma.
"Imită o ceartă cu Rusia până când Occidentul va cere regimului său să facă schimbări serioase, iar atunci cu siguranţă va ceda.(...) Este numai o dovadă a comportamentului său lacom", a declarat parlamentarul Konstantin Zatulin, un susţinător fervent al ambiţiilor Rusiei în fosta URSS.
Iar exemplele pot continua. Fiecare republică post-sovietică are o "politică multidirecţională", a declarat Zatulin. Acesta a precizat că nu a fost nemulţumit de aceste tactici, însă răspunsul său are o limită. "Care e rostul unei dezamăgiri? Mândria vine înainte de cădere. Sunt ţări slabe, dependente şi sărace care vor să atragă atenţia asupra lor - şi nu numai atenţie, ci şi sprijin. Nu le pot critica pentru aceasta. Însă există câteva limite care nu ar trebui depăşite", a adăugat parlamentarul.
Iar problema constă în faptul că farmecul Rusiei nu le atrage prea mult pe fostele membre URSS. În mod ideal, Rusia ar trebui să reprezinte un model atractiv pentru vecinii săi, atât din punct de vedere politic, cât şi economic. Tinere generaţii ar învăţa rusa pentru că aşa vor, iar alianţele postsovietice ar fi cluburi la care vecinii ar face coadă pentru a adera.
În concluzie, Moscova va trebui să folosească alte instrumente decât transferul de bani pentru a ieşi din criza financiară cu un bloc politic solid. Aşa cum spunea Aleksei Muhin, directorul organizaţiei nonprofit Center for Political Information: "Iubirea cumpărată cu bani nu va dura multă vreme. (...) Aşa este iubirea cumpărată. (...) Nu este foarte de încredere".
Sursa: NewsIn
