Comisia Europeană va aloca 40 de milioane de euro unor proiecte multinaţionale în favoarea unor state din estul Europei şi din Caucazul de Sud, printre ele figurând R. Moldova, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Suma de 40 de milioane de euro va finanţa mai multe programe de ajutor în diverse domenii, cum ar fi consolidarea politicilor culturale şi din societatea civilă, gestionarea frontierelor, susţinere pentru reţeaua de IMM-uri, managemenul calităţii aerului şi pregătirea pentru catastrofe. Toate proiectele finanţate astfel vor avea impact regional, fiecare adresându-se unui număr de cel puţin două dintre cele şapte state partenere aflate de-a lungul frontierei estice a UE - Rusia, Ucraina, Republica Moldova. Belarus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.
Pachetul de asistenţă de 40 mil. euro este prevăzut în bugetul CE pentru 2009 în cadrul Instrumentului politicii europene pentru vecinătate (ENPI).
Comisarul european pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner, a declarat: "Salut acest ajutor de 40 de milioane de euro alocat unor proiecte multinaţionale în favoarea ţărilor partenere aflate de-a lungul frontierelor noastre estice. Aceste state se confruntă cu aceleaşi probleme şi a le face faţă adoptând un demers comun le-ar ajuta să-şi consolideze încrederea reciprocă şi ar contribui astfel la ameliorarea securităţii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune".
"Sunt deosebit de mulţumită să constat că una dintre componentele ajutorului ne va permite să favorizăm cooperarea regională în materie culturală, programele în favoarea educaţiei şi culturii fiind indispensabile pentru a pune bazele reformelor politice, democraţiei şi bunei guvernări", a mai spus ea.
Potrivit comunicatului, cooperarea regională în domeniul cultural va permite societăţii civile să aibă un rol mai activ în materie de cooperare culturală regională.
Statele vizate în program se confruntă cu o serie de probleme de mediu, mai ales poluarea aerului reprezentând o mare problemă pentru sănătate. Regiunea este expusă mai multor tipuri de catastrofe, dintre care unele sunt legate de schimbarea cliamtică, lucru ce ar putea afecta grav eforturile regionale pentru o dezvoltare durabilă.
În domeniul gestionării frontierelor şi migraţiei, crima organizată pune mari probleme, având în vedere că o mare parte a regiunii este traversată de mari axe de contrabandă şi trafic. Gestionarea integrată a frotnietelor se numără, de asemenea, printre iniţiativele emblematice ale Parteneriatului Estic.
Mai multă informaţie :
ENPI Info Centru :
http://www.enpi-info.eu/indexeast.php?lang_id=450
Programul anual al ENPI pentru regiunea de Est în 2009:
http://ec.europa.eu/europeaid/work/ap/aap/2009_en.htm
Despre politica europeană de vecinătate (ENP):
http://ec.europa.eu/world/enp/index_en.htm
Despre Parteneriatul Estic: