Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
08.07.2009

Cortina a căzut după ultimul show, fanii şi familia spun că Michael Jackson va trăi veşnic

Cortina a căzut după ultimul show, fanii şi familia spun că Michael Jackson va trăi veşnic

Ceremonia omagială organizată pentru Michael Jackson marţi, la Staples Center din Los Angeles, nu a scos în stradă sute de mii de fani, cum se temeau autorităţile, iar forţele de ordine nu s-au confruntat cu incidente, dar a fost o comemorare decentă, care nu a fost lipsită de momente emoţionante.

Poliţia estimase că mai mult de 250.000 de persoane se vor strânge în jurul Staples Center, însă mulţimile au fost mult mai reduse decât se aşteptau autorităţile. Mulţi fani au preferat să dea curs sfaturilor oficialilor din Los Angeles, oraş greu încercat de criza economică, şi au stat acasă urmărind în direct ceremonia la televizor sau pe internet. Serviciile poliţiei şi ale escortelor pentru ceremonia memorială vor costa oraşul Los Angeles aproape patru milioane de dolari, potrivit estimărilor. Municipalitatea a lansat un site unde cere fanilor să facă donaţii pentru a acoperi cheltuielile.

Site-ul Facebook a anunţat că a înregistrat 6.000 de comentarii ale fanilor pe minut în timpul difuzării ceremoniei, în timp ce platforma Twitter afişa un mesaj că i-a fost depăşită capacitatea.

Mariah Carey, Stevie Wonder şi Usher au adus un omagiu emoţionant lui Michael Jackson, marţi, când lumea muzicii, familia Jackson şi mii de fani şi-au luat adio de la regele muzicii pop. Fraţii lui Michael, care au purtat, fiecare, câte o mănuşă albă, pentru a aduce aminte de imaginea artistului, au adus sicriul aurit cu trupul cântăreţului în arena Staples Center.

Mariah Carey a cântat balada "I'll be there", iar Smokey Robinson a citit mesaje din partea fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela şi a cântăreţei Diana Ross, persoane de care Michael Jackson a fost foarte legat.

Însuşi Michael Jackson a fost cel care, ca de fiecare dată, a impresionat asistenţa de 18.000 de spectatori prin imagini de la concertele sale şi prin videoclipurile care au fost difuzate.

La finalul ceremoniei, cei trei copii ai lui Jackson, Prince Michael, Paris şi Prince Michael II, au apărut pe scenă alături de familie. Surpriza a fost de proporţii, pentru că tatăl lor a preferat întotdeauna să-i ţină departe de lumina reflectoarelor. Paris a vorbit, cu ochii în lacrimi, despre tatăl său, acesta fiind fără îndoială punctul culminant din punct de vedere emoţional al întregii ceremonii, un moment care probabil va stârni polemici şi va fi intens dezbătut în zilele următoare. "De când m-am născut, tata a fost cel mai bun tată pe care vi-l puteţi imagina. Şi vreau să spun ca îl iubesc atât de mult...", a reuşit să spună, printre lacrimi, fetiţa în vârstă de 11 ani. Când Paris a început să plângă în hohote, a fost luată în braţe de Janet Jackson, sora muzicianului dispărut prematur. Paris, Brooke Shields şi Jermaine Jackson au fost cei care au transmis cea mai mare emoţie audienţei, pe durata ceremoniei, în timp ce fosta vedetă a baschetului Magic Johnson a preferat o evocare ce a stârnit zâmbete.

Kenny Ortega, cel care urma să fie producătorul turneului "This is it" al lui Michael Jackson, a anunţat momentul care lui Michael îi plăcea cel mai mult, cel care cuprindea melodiile "We are the world" şi "Heal the world". În timpul interpretării acestor melodii, toţi invitaţii au urcat pe scenă şi au cântat.

"Eram aici, pe această scenă, acum mai puţin de o săptămână şi Michael era aici cu noi. Eram o familie şi asta era casa noastră. Când familia Jackson m-a rugat să îi ajut la organizarea ceremoniei, am ştiut că acesta este locul unde trebuie să aibă loc, unde era casa lui. Am fost imediat înconjuraţăi de nenumăraţi prieteni, membri ai familiei, care au făcut această zi posibilă. Aici lucram cu el la reîntoarcerea sa triumfătoare", a declarat Kenny Ortega.

De-a lungul ceremoniei de omagiere, mai mulţi artişti, prieteni ai lui Michael Jackson, au urcat pe scenă pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre aceştia se numără cântăreaţa Jennifer Hudson, care a interpretat melodia "Will you be there", John Mayer, care a cântat la chitară "Human nature", Jermaine Jackson, fratele lui Michael, care a cântat melodia preferată a acestuia, "Smile".

Un alt cântăreţ care i-a adus un omagiu lui Michael prin muzică a fost Usher, care la sfârşitul melodiei "Gone too soon" a izbucnit în lacrimi, şi-a dat jos ochelarii pentru a se uita la sicriul prietenului său şi s-a îmbrăţişat cu fraţii Jackson. Apoi, a mers la mama lui Michael, Katherine, a vorbit cu ea şi i-a sărutat mâna. Usher s-a declarat de mai multe ori ca fiind cel mai mare fan al lui Michael Jackson. Usher şi Michael Jackson au cântat împreună, în 2001, în cadrul concertului "United We Stand", alături de alţi cântăreţi, printre care şi Mariah Carey.

Cântăreţul Smokey Robinson, care a deschis marţi ceremonia de omagiere a lui Michael Jackson de la Staples Center, citind mesaje din partea Dianei Ross şi a lui Nelson Mandela, a revenit pe scenă pentru a vorbi despre Michael. Smokey Robinson a evocat perioada anilor '60, când s-a înfiinţat Jackson Five.  "Ei au înregistrat melodia mea 'Who's lovin' you'. Am auzit înregistrarea şi am crezut că o cânt chiar eu. Spuneam atunci că cei cinci fraţi ne păcălesc, că Michael nu avea zece ani, aşa că am mers la el acasă şi am cerut să-i văd certificatul naştere. Şi acum, la concertele mele, unde cânt această melodie, vin tineri şi mă întreabă dacă eu cânt melodia lui Michael Jackson", a declarat acesta.

Robinson a adăugat că nu credea că va ajunge să asiste la dispariţia lui Michael, dar a spus că acesta nu va pleca niciodată, va trăi pentru totdeauna. "Sunt bucuros că l-am cunoscut pe cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor, care a fost şi fratele meu mai mic. Lumea nu îl va uita niciodată, pentru că a avut un impact enorm asupra noastră. Te iubesc, frate, şi sunt mândru că am avut şansa să te cunosc", a încheiat cântăreţul.

Pe scena Staples Center a urcat şi Shaheen Jafargholi, un băiat în vârstă de 12 ani, care a impresionat audienţa - amintind de începuturile carierei lui Michael - cântând chiar melodia despre care a povestit Smokey Robinson - "Who's lovin' you". Shaheen a devenit cunoscut la concurstul "Britain's Got Talent" unde a cântat o melodie a lui Michael Jackson, iar starul îl invitase să participe la concertele din cadrul turneului This it it.

Ceremonia publică de omagiere a lui Michael Jackson, care a avut loc la Staples Center din Los Angeles, a început marţi după ce sicriul cu trupul lui Michael Jackson a fost adus pe scenă şi cei 17.500 de fani s-au strâns în cele două săli amenajate cu această ocazie.

Familia lui Michael Jackson a scos marţi din capela cimitirului Forest Lawn sicriul aurit, în valoare de 25.000 de dolari, acoperit cu flori roşii, în care se afla trupul neînsufleţit al lui Michael Jackson. Un convoi funebru alcătuit din limuzine negre, vegheat de trupele speciale, a parcurs cei 17 kilometri până la Staples Center, care a găzduit ceremonia publică de omagiere a starului mort la 50 de ani.

Aproximativ 18.000 de fani şi prieteni s-au adunat în arena sportivă Staples Center şi într-un teatru din apropiere pentru ceremonia de o oră şi jumătate în memoria lui Michael Jackson, care a murit la 25 iunie în urma unui stop cardiac la reşedinţa sa din Los Angeles.

Potrivit presei, membrii familiei au mers luni seara să se reculeagă în faţa trupului neînsufleţit al lui Michael Jackson în capela "Hall of Liberty" de la cimitirul Forest Lawn, unde s-a desfăşurat o slujbă funerară privată marţi, la ora locală 8.00 (17.00, ora României).

Aproximativ 1,6 milioane de persoane s-au înscris pentru a fi una dintre cele 8.750 de persoane alese pentru a primi două bilete la eveniment. Poliţia însă se aştepta ca la Staples Center să vină şi persoane care nu au primit bilete.

Ceremonia a fost transmisă în direct atât de principalele posturi americane de televiziune, cât şi pe internet, ceea ce a permis ca în paralel, alături de fanii şi familia din America, Michael Jackson să fie comemorat marţi la scară planetară, din Japonia până în Australia, trecând inclusiv prin România, unde megastarul a venit de două ori, în 1992 şi 1996.

Sursa: NewsIn

cuvinte-cheie: Jackson | Staples Center

Comentarii (0)

 

Related news

Sus