Potrivit MAEIE, la 9 iulie, Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, l-a primit pe Veaceslav Osipenko, care şi-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare în calitate de nou Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în Republica Moldova.
În cadrul discuţiei prilejuită de această ocazie, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii pe marginea stadiului actual al raporturilor moldo-belaruse, optînd pentru aprofundarea acestora.
Andrei Stratan a evidenţiat bunele relaţiile de colaborare stabilite între cele două ţări în diverse domenii, în special în cel economic. În acest sens a fost accentuată necesitatea valorificării potenţialului existent, în particular, în ceea ce priveşte sporirea volumului comerţului bilateral. Ministrul a mai exprimat interesul parţii moldoveneşti pentru atragerea investiţiilor belaruse în Republica Moldova.
La rîndul său, Ambasadorul Republicii Belarus a adus asigurări că va contribui la dinamizarea în continuare a relaţiilor bilaterale între statele noastre.