Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.07.2009

Noul Parlament European - inaugurat pe 14 iulie

Noul Parlament European - inaugurat pe 14 iulie

Incepand cu de 14 iulie, la Strasbourg, vor fi prezenti la sesiunea constitutiva a Parlamentului European 736 de deputati europeni, alesi in 27 de state membre prin sufragiu universal, reprezentand aproximativ 500 de milioane de cetateni din Uniunea Europeana care se intinde de la Atlantic pana la Marea Neagra.

Potrivit datelor provizorii, Parlamentul European va avea 478 de europarlamentari barbati si 258 de femei (35% fata de 31% in martie 2009), alesi prin sufragiu universal. Acestia provin din peste 165 de partide sau formatiuni politice nationale si se vor reuni in mai multe grupuri politice. Membrii Parlamentului European isi vor exercita in mod liber mandatul pe durata a cinci ani, adica pana in 2014.

Sesiunea constitutiva a Parlamentului European este dedicata, in principal, alegerii structurilor de conducere ale Parlamentului si organizarii interne.

Marti, 14 iulie 2009

Potrivit Regulamentului de Procedura al PE, sesiunea constitutiva va fi deschisa de Hans-Gert Pöttering, Presedintele aflat la sfarsit de mandat. Sub presedintia Presedintelui provizoriu nu se poate desfasura nicio alta dezbatere decat cea privind alegerea Presedintelui sau verificarea prerogativelor.

Pentru alegerea Presedintelui Parlamentului European sunt prevazute in prima parte a zilei patru tururi de scrutin secret. Pentru primele trei tururi se va vota conform principiului majoritatii absolute, iar pentru ultimul tur de scrutin se va vota cu majoritate simpla.

In continuare vor fi alesi vicepresedintii Parlamentului European pe un buletin comun. Sunt alesi in primul tur, in limita celor paisprezece locuri care urmeaza a fi atribuite si in ordinea numarului de voturi obtinute, candidatii care obtin majoritatea absoluta a voturilor exprimate.

Atat mandatul Presedintelui cat si cel al vicepresedintilor are o durata fixa de doi ani si jumatate.

Miercuri, 15 iulie 2009

Prima parte a zilei este dedicata dezbaterii prioritare, in cadrul careia premierul ceh va prezenta rezultatele Consiliului European din 18-19 iunie, precum si bilantul primului semestru in care Republica Ceha a detinut presedintia UE, iar prim-ministrul suedez va face o trecere in revista a prioritatilor actualei presedintii suedeze si anume raspunsul european la criza economica si financiara, schimbarile climatice, in special conferinta de la Copenhaga si obiectivele post-Kyoto si arhitectura institutionala in contextul intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Ordinea de zi prevede alegerea la orele 12.30 a celor cinci chestori, alegere ce se va desfasura in conformitate cu aceleasi reguli care se aplica in cazul alegerii vicepresedintilor.

Joi, 16 iulie 2009

Ca urmare a propunerii Conferintei presedintilor, Parlamentul va vota cu privire la componenta comisiilor parlamentare, iar incepand cu orele 10.30 vor avea loc reuniunile constitutive a douasprezece comisii permanente. Celelalte comisii vor avea reuniunile constitutive la Bruxelles, in saptamana a 30-a.

Aniversarea a 30 de ani de la primele alegeri directe pentru Parlamentul European

Luni, 13 iulie, in semn de bun venit adresat noilor deputati alesi, Parlamentul European va organiza un concert de muzica clasica pentru a celebra 30 de ani de la desfasurarea primelor alegeri europene directe.

Sursa: Euractiv  

cuvinte-cheie: Parlamentul | European

Comentarii (0)

 

Related news

Sus