Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.07.2009

Anastase: Există semnale de alarmă cu privire la alegerile din R. Moldova

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova, că există semnale de alarmă cu privire la scrutinul pentru alegerea Parlamentului de la Chişinău care urmează să aibă loc pe 29 iulie.

'Am discutat din perspectiva alegerilor care vor avea loc şi m-au avertizat asupra faptului că deja sunt semne deloc liniştitoare cu privire la ceea ce se întâmplă în acest moment în vederea desfăşurării campaniei electorale şi mi-au spus că din păcate reprezentanţii partidelor politice din opoziţie nu au acces la presă, nu au nici timpi suficienţi de antenă, astfel încât să-şi poată exprima punctele de vedere, ceea ce înseamnă deja un semnal de alarmă foarte important cu privire la afectarea rezultatelor alegerilor din Republica Moldova', a precizat Roberta Anastase.

De asemenea, preşedintele Camerei a arătat că a discutat cu reprezentanţii presei, mediului universitar şi ai culturii din Republica Moldova despre interzicerea tipăririi manualelor şcolare în limba română şi despre diminuarea accesului tinerilor la învăţământul universitar în domeniul istoriei şi filologiei.

'Din acest punct de vedere cred că este un semnal foarte puternic de ceea ce înseamnă o întreagă campanie de epurare etnică ale cărei efecte deja se văd şi vor fi în timp agravate. Cred că din acest punct de vedere lucrurile trebuie să primească o reacţie pe măsură în sensul în care instituţiile europene să fie informate asupra lucrurilor care se întâmplă şi până la urmă să ne luptăm pentru ca drepturile omului de acolo să fie respectate', a completat Anastase, adăugând că a făcut un apel către societatea civilă din Republica Moldova 'pentru a avea curajul şi puterea să ducă această bătălie până la capăt'.

Reprezentanţii delegaţiei moldovene au atras atenţia că procesul electoral care va avea loc pe 29 iulie pentru alegerea Parlamentului de la Chişinău va fi fraudat şi au susţinut, motiv pentru care susţin ca România să monitorizeze scrutinul. (AGERPRES)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus