Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.07.2009

Traian Băsescu: "Evenimentele post-electorale din Chişinău amintesc de Bucureşti în decembrie 1989"

Traian Băsescu:

Într-un interviu acordat Europei Libere, preşedintele României neagă acuzaţiile comuniştilor moldoveni şi reafirmă conceptul: "un popor, două ţări"

In cursul celei de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o întreprinde în Republica cehă, preşedintele României, Traian Băsescu a fost oaspetele postului de radio Europa Liberă, la noul sediu din Praga. Cu acest prilej, preşedintele român a acordat un interviu în exclusivitate postului nostru de radio, pe tema relaţiilor din România şi Republica Moldova şi a parteneriatului strategic americano-român. Interviul a fost realizat de corespondentul Europei Libere, Eugen Tomiuc.

Europa Liberă: Relatiile Romaniei cu conducerea comunista a Republicii Moldova s-au inrautatit, in special dupa ce Presedintele Voronin a acuzat Romania ca ar fi in spatele violentelor post-electorale din aprilie. Chisinaul a introdus vize pentru cetatenii romani şi a expulzat ambasadorul Romaniei, restrictionînd apoi accesul mass-mediei din Romania. Legaturile economice si sociale de zi cu zi intre cele doua state au fost intrerupte aproape complet. Ce poate face Romania, ca stat membru al Uniunii Europene, pentru a ajuta Moldova sa iasa din aceasta criza evitand in acelasi timp sa fie acuzata de "amestec in treburile interne ale Moldovei"?

TRAIAN BASESCU
: Noi vom respinge oricind o astfel de acuzaţie că Romania a fost implicată în revoltele de după alegeri sau că va fi implicată în treburile interne ale Republicii Moldova. Ce va pot spune cu certitudine este că noi am mai văzut aceste întimplări. Le-am văzut la Bucuresti în decembrie 1989, cind, tot aşa, un conducator comunist nu şi-a înteles propriul popor şi mai ales n-a înţeles tînara generaţie şi poate domnul Voronin se uită la filmele din decembrie 1989 de la Bucuresti. O sa vadă că în stradă erau tinerii care vroiau libertate. Tinerii care vroiau spre Europa. Nu erau cei care îl votau pe Ceauşescu.

Europa Liberă: Domnule Presedinte, anul acesta se implinesc 70 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Ati afirmat ca nu veti semna cu Republica Moldova un tratat bilateral care ar consfinti consecintele acestui pact. Milioane de romani se considera moldoveni - dar numai ca identitate regionala şi care se subsumeaza înr-un fel identitatii nationale si lingvistice romanesti. Exista de fapt o regiune in estul Romaniei care se numeste Moldova iar asta cateodata sporeste confuzia strainilor in legatura cu ce inseamna exact identitatea aceasta moldoveneasca. Conducerea comunista a Republicii Moldova vorbeste insa despre o identitate, limbă si istorie moldovenească complet diferită, care duce cu gandul la conceptual stalinist de "popor moldovenesc". Cum poate o Romanie moderna, europeana, sa pastreze totuși legaturile de sange si limba cu Republica Moldova fara sa riste a fi acuzata de "revisionism", "sovinism" sau alte rele?

TRAIAN BASESCU: Sa ştiţi ca nu vom cădea în capcana timidităţii, cu privire la acuzatiile sau jocurile politice pe care le face Chişinăul cu privire la Romania. Noi avem o politica de explicare către toţi aliaţii nostri europeni şi din NATO asupra istoriei acestor locuri, asupra istoriei acestui popor. Iar conceptul nostru este clar: un sigur popor, două ţări. Deci, din acest punct de vedere, propaganda de la Chişinău nu va păcăli pe nimeni. Mai mult decît atît: Romania nu va sta pasiva la acest lucru şi, după cum ştiţi probabil, am mărit numarul de locuri în universităţile şi în liceele romaneşti pentru tinerii din Moldova care doresc sa studieze; vom încerca să susţinem presă de limbă romană care sa fie orientată către democraţie; nu vom ezita să luptăm, în interiorul Uniunii Europene, pentru a ne convinge prietenii şi aliaţii că Republica Moldova nu trebuie abandonată în pachetul de integrare cu Ucraina, ci trebuie adusă, ca obiectiv de integrare in Uniune, alaturi de ţările din Balcanii de Vest.

Deci, sînt doar cîteva exemple că nu ne intimidează acţiunea brutală a Chişinăului. In ceea ce priveşte schimburile de marfuri, va pot spune că Romania - şi au fost dispozitiile guvernului către toate structurile noastre să nu fie împiedicat nici un fel de export al republicii Moldova pe piaţa romanească. Nu ştiu daca va aduceti aminte cînd era domnul Voronin în mare dificultate, că Rusia îi blocase exporturile de vinuri pe piaţa rusească; eu l-am adus pe domnul Voronin la Bucureşti, am făcut o mare expozitie de vinuri produse în Republica Moldova şi de atunci piaţa romanească a absorbit cea mai mare parte a exportului de vinuri. In momentul de faţă, republica Moldova exportă mai mult vin în Romania decît în Federaţia Rusă, care şi ea şi-a redeschis piaţa. Deci nu vom face nimic care sa însemne ostilitate faţă de Republica Moldova. Mai mult decît atît, in ceea ce ne priveşte sintem gata pentru orice fel de asistenţă ar avea nevoie Republica Moldova, in orice fel de zona a economiei.

Europa Liberă: Din partea cui ar trebui sa vina aceasta cerere de asistenta, domnule preşedinte?

TRAIAN BASESCU
: Din partea guvernului, dar incercam sa stimulam şi un alt mod de a sta in legatura cu romanii din republica Moldova, intensificind legaturile la nivelul comunităţilor locale. Si nu numai comunităţile locale, chiar legăturile cu intelectualitatea din republica Moldova. De curînd am avut o întilnire cu societatea civilă din Republica Moldova la Palatul Cotroceni, la Bucuresti, acum cîteva zile. Am mărit numarul de locuri în tabere pentru tinerii din Republica Moldova. Deci, noi ne facem treaba si de buni vecini si de frati, fata de cetăţenii din Republica Moldova, chiar dacă pentru moment nu avem comunicare cu conducerea statului moldovean.

Europa Liberă
: Relatiile României cu Moldova, după cum spun mulţi ar trece prin Moscova, pentru că relaţiile constant reci ale Romaniei cu Rusia par să se fi racit si mai mult după debutul crizei din Republica Moldova. Unii analisti afirma ca Moscova ar fîlfîi o pretinsa "amenintare" romaneasca impotriva firavei statalitati a Republicii Moldova pentru a castiga mai multa influenta la Chisinau. Poate Romania sa isi imbunatateasca relatiile cu Moscova si sa-si mentina concomitent interesele in regiune?

TRAIAN BASESCU: Eu nu cred ca este atît de reală analiza celor care spun că Romania are relatii rele cu Moscova. Schimburile noastre comerciale cresc, contactele politice au o frecvenţă foarte mare, numai anul acesta cred că au existat cel putin 5 -6 vizite ale miniştrilor romani la Moscova pentru a stabili elemente de cooperare şi, vă mai spun un lucru, nu cred că Moscova este atit de angajata alaturi de Voronin pentru a fi ostilă Romaniei datorită relatiilor Romania-Moldova. Si am toate elementele să vă spun acest lucru. In ceea ce priveşte interesele Moscovei in Republica Moldova, in mod categoric ele există, la fel cum există şi interesele Romaniei pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Noi vrem ca cetăţenii Republicii Moldova, deci, fraţii nostri din republica Moldova, să aibe şansa de a spera la prosperitate; or, acest lucru nu se poate întimpla decît dacă Republica Moldova îşi ia un drum viguros şi consecvent către integrare in Uniunea Europeană. Si aici as vrea sa mai fac o precizare pentru a nu avea o intrebare rămasă fară raspuns, ati vorbit despre confuzia cu Moldova din Romania şi Republica Moldova. Sigur, acest lucru poate fi valabil pentru cei care nu înţeleg că Romania are cîteva regiuni istorice: Moldova, care, daca discutăm de regiuni romanesti, ţine pină la Nistru, pînă acolo ţine Moldova, regiunea; are Banatul, are Oltenia, are Bucovina, are Ardealul. Deci sunt regiuni pe care locuiesc romani. Regiuni in care acelasi popor a trait şi va trai multe milenii de acum înainte.

Europa Liberă: Aţi fost întotdeuna un promotor viguros al parteneriatului strategic cu Statele Unite. Ce mai poate face România pentru a-ţi consolida acest parteneriat strategic cu Statele Unite în acest context al unei noi administraţii la Washinghton ? Există căi de dezvoltare în continuare a acestui parteneriat?

TRAIAN BASESCU: Categoric da şi va pot spune că noua administratie ne-a dat toate semnalele că politica fata de Romania rămîne neschimbată; obiectivul ambelor ţări este consolidarea parteneriatului strategic in ambele dimensiuni daca ati observat, atit cea de securitate, cea militara, in care am oferit facilitati militarilor americani în bazele militare romanesti de la Kogalniceanu, de la Babadag şi din alte locuri. Or, participăm impreuna cu trupe in misiuni în afara frontierelor, dar, in egala masura avem şi investitiile Ford in Romania şi investitiile in industria alimentara şi in agricultura si multe altele. Deci, acest parteneriat se dezvolta frumos, pe toate dimensiunile lui, ca sa nu mai vorbim de dimensiunea politică, unde Romania a fost sprijinita şi a fost un partener al Statelor Unite în problematică de politica externa. Va pot spune că un parteneriat la fel de puternic dezvoltam cu Franţa, in interiorul Uniunii Europene. Si este un parteneriat care vine rapid din urma, iar pentru noi, cele doua parteneriate strategice cu Statele Unite si cu Franta sunt doi piloni extrem de importanti in politica noastra externă.

Europa Liberă : Domnule Presedinte, va multumesc.

TRAIAN BASESCU
: Si eu va multumesc mult si doresc numai bine moldovenilor....

cuvinte-cheie: Moldova | Romania | Basescu

Comentarii (0)

 

Related news

Sus