Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.07.2009

EvZ: Comunistii au transformat Chisinaul in Orasul Fricii

Capitala Republicii Moldova e împânzită de poliţişti şi militari. Vladimir Voronin şi guvernul au grijă de toate nevoile cetăţenilor, iar una dintre priorităţi este siguranţa. Asta se vede peste tot în Chişinău. La intrările în oraş sunt echipaje militare din kilometru în kilometru, uneori şi câte două la un loc, iar cei câţiva oameni care se strâng la mitingurile opoziţiei sunt filmaţi şi fotografiaţi de „civili". Această atmosferă, care pare să anunţe un adevărat război civil, e în perfectă armonie cu principalul slogan al comuniştilor: „Să ne apărăm patria!".

Ziua începe frumos: e Vladimir Voronin la televizor, adresându-se solemn publicului dintr-o sală: "Mişcarea a luat amploare ca urmare a acţiunilor reprezentanţilor opoziţiei...". Îl acoperă imediat o voce care traduce totul în rusă.

În cele ce urmează, publicul telespectator este invitat să-l cunoască pe domnul preşedinte şi altfel - în ţinută lejeră, descheiat tinereşte la cămaşă, inaugurând o bucată de cale ferată într-un colţ al ţării. Iar când Voronin lipseşte, umbra lui veghează cu bunătate asupra tuturor.

În satul Copanca din raionul Căuşeni, de exemplu, oamenii au apă potabilă după ce apeductul a fost reparat prin contribuţia guvernului şi a domnului preşedinte. Satul s-a adunat ca la urs în jurul unei cişmele în perfectă stare de funcţionare. Acum, cel mai bătrân om al locului primeşte o cană de apă şi, înainte să bea, îşi face cruce. "Sătenii ţin să mulţumească autorităţilor pentru că acum pot primi o cană de apă la bătrâneţe", se zice în comentariul jucăuş suprapus de jurnaliştii televiziunii publice Moldova 1 peste imagini.

Hamlet în apărarea statalităţii

Vladimir Voronin şi guvernul au grijă de toate nevoile cetăţenilor, iar una dintre priorităţi este siguranţa. Asta se vede peste tot în Chişinău. De aceea, înainte de ale - geri, pe străzile oraşului patrulează poliţişti în cămăşi imaculate şi militari înarmaţi cu mitraliere. La intrările în Capitală sunt echipaje militare din kilometru în kilometru, uneori şi câte două la un loc.

"Vor să facă problemă multă, vor să bage frica în oameni", crede un cetăţean. Însă e doar o părere.

Sloganul comuniştilor pentru aceste alegeri - "Să ne apărăm Patria" -, se potriveşte bine cu desfăşurarea de forţe din jurul oraşului. Într-unul dintre fluturaşii roşii electorali împărţiţi de o bătrână îmbrăcată în roşu, apare fotografia unei femei ce-şi acoperă bebeluşul cu un gest protector. "A fi sau a nu fi stabilităţii? A fi sau a nu fi Moldovei - teritoriu al păcii, bunătăţii şi speranţei? A fi sau a nu fi viitorului copiilor noştri?", scrie alături.

Sună măreţ, e Hamlet de campanie. Cu toate astea, bătrâna nu prea are succes cu împărţitul: majoritatea tinerilor refuză bucata de hârtie şi vorba bună a femeii, cu un gest din cap şi un zâmbet. Nu prea au chef să pună mâna pe ştampile şi să-şi apere ţara.

„E o dezinformare, n-am organizat nimic pe 30 iulie"

Cetăţenii Republicii Moldova - teritoriu al păcii, bunătăţii şi speranţei - sunt într-adevăr oameni cuminţi. La mitingurile opoziţiei nu se duc, că nu dă bine.

La intrarea în parcul central al Chişinăului, aproape de statuia lui Ştefan cel Mare, se desfăşoară un miting electoral comun al Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat din Moldova şi al Alianţei Moldova Noastră. În total, vreo 30 de politicieni şi cam tot atâţia simpatizanţi. "E rău că-i puţină lume" - constată cineva din public către amicul său - "diseară asta o să arate comuniştii la televizor".

Liderii opoziţiei unite vorbesc despre cât de murdară e campania electorală ce se-ncheie şi roagă lumea să nu aplece urechea la dezinformări. Un jurnalist în treabă, de exemplu, ce e cu mitingul opoziţiei, anunţat pe internet pentru 30 iulie, deci la o zi după alegeri. "E o dezinformare, n-am organizat aşa ceva", explică Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal: "Noi vrem o guvernare democratică, obţinută în mod democratic". Aplauze firave.

Majoritatea celor de aici par mult mai atenţi la oamenii care trec pe stradă, să nu cumva să fie filmaţi sau fotografiaţi de vreun "civil". Câţiva bătrâni vorbesc însă tare. Fac asta dinadins, ca nişte oameni care - la vârsta lor - nu mai au nimic de pierdut. Un alt pensionar traversează grupul de la un capăt la altul şi încearcă să treacă prin faţa reprezentanţilor opoziţiei la modul ostentativ. Pe şapca sa e o stea roşie, iar pe stea sunt desenate secera şi ciocanul. Le arată cine-i şeful.

Fuga de după miting

În câteva minute, locul întâlnirii electorale e pustiu. Rămân doar maşinile de poliţie, la fiecare colţ al parcului.

La vreun kilometru mai încolo, o avocată se apucă să vorbească, pe scările Ministerului de Interne, despre nelegiuirile comise după revolta din 7 aprilie de către conducerea acestei instituţii.

Vorbeşte tare, se îneacă de emoţie, însă continuă. Repetă din când în când: "Să nu vă fie frică!". Un bărbat s-a oprit să filmeze publicul şi lumea începe să se împrăştie. E multă frică gratuită în oraş, ajunge la toată lumea.  Integral in EvZ

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus