Preşedintele Traian Băsescu a declarat la postul public de radio că rezultatul alegerilor din Republica Moldova reprezintă un succes al opoziţiei democratice, iar preşedintele Vladimir Voronin nu poate spera la ajutorul său ca să formeze majoritatea în Parlamentul de la Chişinău.
Afirmaţiile lui Băsescu au venit ca urmare a unei declaraţii pentru Radio România Actualităţi a preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, potrivit căreia este deschis la o colaborare cu România şi că nu el a făcut "război" cu România, ci Traian Băsescu a fost agresiv la adresa autorităţilor de la Chişinău.
"Am înţeles că eu am expulzat ambasadorul Moldovei de la Bucureşti şi nu Voronin pe al nostru de la Chişinău, am înţeles că noi am modificat regimul de vize şi nu Voronin. Mă rog, e propaganda bolşevică şi probabil preşedintele Voronin şi-a adus aminte că la un moment dat i-am dat o mână de ajutor să formeze majoritatea de după alegerile trecute. Probabil mesajul acesta s-ar vrea un mesaj prin care să arate că ar vrea să coopereze. De data aceasta preşedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca să desemneze preşedintele", a replicat şeful statului român, citat de Agerpres.
Cât despre rezultatul alegerilor din Republica Moldova, Traian Băsescu a făcut constatarea că Partidul Comunist s-a îndepărtat şi mai mult de posibilitatea de a desemna preşedintele.
"Deocamdată, sunt puţine cele ce pot fi comentate. Se poate observa un singur lucru: comuniştii lui Voronin au pierdut 12 mandate. Dacă după alegerile din iunie le mai trebuia un singur vot pentru a desemna preşedintele, vot pe care nu l-au obţinut, acum le trebuie 13 şi vom vedea dacă pot să le obţină. Oricum eu aş eticheta rezultatul de până acum, aşa cum el se vede, ca un succes al opoziţiei democratice", a explicat Băsescu.
În urma scrutinului parlamentar anticipat care a avut loc miercuri în Republica Moldova, potrivit rezultatelor oficiale după centralizarea a 99% din totalul voturilor, Partidul Comuniştilor (PCRM) a obţinut 45,1% din voturi, Partidul Liberal Democrat a întrunit 16,4% din voturi, Partidul Liberal - 14,4%, Partidul Democrat a obţinut 12,6%, Alianţa Moldova Noastră - 7,4%.
Potrivit informaţiilor publicate de presa din Republica Moldova, cele patru partide de opoziţie vor forma o coaliţie. Astfel, opoziţia democrată va obţine majoritatea în Parlamentul de la Chişinău şi va nominaliza preşedintele ţării.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, preşedintele ţării este ales de Parlament prin vot secret.
Sursa:TVR.ro