Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a demarat procesul de examinare a impactului noului preţ de achiziţie a gazelor procurate de la SAD „Gazprom" din Federaţia Rusă asupra tarifelor actuale la gazele naturale livrate consumatorilor din R. Moldova.
Potrivit serviciului de presă al ANRE, despre aceasta a comunicat directorul general al ANRE, Vadim Ceban. El a precizat că Agenţia a primit de la SA „Moldovagaz" confirmarea noului preţ de achiziţie a gazelor, stabilit de SAD „Gazprom" pentru trimestrul trei al anului 2009, în mărime de 182,3 dolari SUA pentru 1000 m3 la puterea сalorifică standard. Ceban a afirmat că în prezent ANRE analizează rezultatele activităţii întreprinderilor din ramură în semestrul I al anului 2009 şi efectuează calculele necesare reieşind din noul preţ de achiziţie pentru determinarea influenţei tuturor factorilor obiectivi asupra nivelului tarifului la gazele naturale livrate consumatorilor finali. „După încheierea acestei analize ANRE va informa opinia publică despre decizia sa privind posibilitatea actualizării tarifelor pentru consumatori". Vadim Ceban a menţionat că, potrivit metodologiei tarifare, ANRE este în drept să ajusteze tarifele numai în cazul în care există factori obiectivi care implică devieri financiare de peste 3% din costurile totale incluse în tarif.
Potrivit contractului semnat în 2006 de SA „Moldovagaz"şi SAD „Gazprom", preţul de achiziţie a gazelor naturale, în trimestrul trei al anului 2009, a fost calculat reieşind din preţul mediu de comercializare a gazelor livrate de „Gazprom" în ţările europene, înregistrat la 1 ianuarie 2009, ajustat la coeficientul de reducere a preţului pentru Republica Moldova în 2009 egal cu 0,8 şi la coeficienţii de modificare a preţurilor PLATT'S la gazoil şi păcură în ultimele nouă luni.
ANRE a actualizat ultima dată tarifele la gazele naturale livrate consumatorilor, în urma majorării preţului de achiziţie a gazelor naturale de la 191 la 283 dolari SUA pentru 1000 m3, pe 30 iulie 2008. Începând cu 1 august 2008, tariful mediu de livrare a gazelor naturale constituie 3523 lei (fără TVA de 5%) pentru 1000 m3.