Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.08.2009

Liberalii şi democraţii de la Chişinău formează o coaliţie ce îşi propune relaţii normale cu România

Liderii celor patru formaţiuni de opoziţie intrate în Parlament au anunţat sâmbătă oficial constituirea coaliţiei de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), dar discuţiile pentru împărţirea posturilor continuă, iar un dialog cu PCRM va avea loc după revenirea lui Voronin din vacanţă.

Coaliţia deţine 53 de mandate în Parlament faţă de cele 48 ale comuniştilor. Este pentru pentru prima dată în ultimii opt ani când la Chişinău Partidul Comuniştilor pierde puterea şi trece în opoziţie.

Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal (PL), Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat (PD), şi Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră (AMN), au semnat Declaraţia de constituire a Coaliţiei de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană şi au spus că aceasta va funcţiona în baza unui acord intern asupra căruia încă se mai poartă negocieri.

Declaraţia comună conţine cinci principii în bază căreia ar urma să funcţioneze viitoarea coaliţie de guvernare - restabilirea statului de drept, depăşirea crizei social-economice, descentralizarea şi asigurarea autonomiei locale, reintegrarea teritorială a Republicii Moldova prin reglementarea transnistreană şi integrarea europeană.

Printre priorităţile noii coaliţii liberal-democrate este şi revenirea la normalitate în politica externă, inclusiv normalizarea relaţiilor cu vecinii Ucraina şi România, eliminarea regimului de vize pentru România şi semnarea cu Bucureştiul a Acordului de mic trafic la frontieră, respins de guvernarea comunistă şi condiţionat de semnarea de către Bucureşti a Tratatului de bază şi a celui de frontieră. Prioritare vor fi şi parteneriatele strategice cu SUA şi Rusia, se mai spune în declaraţia celor patru partide din coaliţia necomunistă de la Chişinău.

Coaliţia liberal-democrată va constitui, de asemenea, o comisie de anchetă cu participare internaţională pentru elucidarea violenţelor din 7 aprilie.

Liderii celor patru partide democratice au declarat că discuţiile pe marginea partajării funcţiilor în viitoarea guvernare abia urmează să aibă loc. Acestea încă nu sunt principiale şi vor avea loc în baza unui compromis rezonabil între cele patru partide, a declarat liderul PLDM, Vlad Filat. Programul de guvernare va fi şi el elaborat ulterior, în baza platformelor celor patru partide şi va fi unui profesionist şi ambiţios, promit liderii. "Şi nu doar pentru următorii patru ani, ci pentru minim opt", după cum a declarat, glumind, preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
 
Întrebaţi dacă această coaliţie va purta negocieri şi cu Partidul Comuniştilor pentru obţinerea celor opt voturi necesare alegerii şefului statului şi asigurării stabilităţii la guvernare pentru următorii patru ani, liderii partidelor democratice au spus că se vor purta discuţii transparente după ce preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, va reveni din vacanţa de două săptămâni, iar dialogul va fi în spirit civilizat şi european, fără şantaj şi încercare de corupere, aşa cum au procedat comuniştii în ultimii opt ani.

Eşecul repetat al Parlamentului ales la 5 aprilie de a numi un preşedinte al ţării a dus la convocarea alegerilor anticipate pentru 29 iulie. În precedentul legislativ, comuniştii dispuneau de 60 de mandate din cele 101 ale Parlamentului, lipsindu-le astfel un singur vot pentru a-şi impune candidatul la Preşedinţie.

Cele 53 de mandate ale fostei opoziţii sunt suficiente pentru a alege conducerea Parlamentului şi a învesti Guvernul, dar numărul de deputaţi este cu opt mai mic decât necesarul pentru a vota un şef de stat. Liderii partidelor de opoziţie au declarat că Partidul Comuniştilor ar trebui să dea dovadă de responsabilitate şi să delege minim opt deputaţi pentru a vota noul preşedinte şi a evita astfel o nouă criză politică şi dizolvarea Parlamentului ales la 29 iulie. (NewsIn)

cuvinte-cheie: coalitie | Alianţa | integrare | europeana | Filat | Lupu | Ghimpu | Urechean

Comentarii (0)

 

Related news

Sus