După ce i-au învins pe comunişti la alegerile anticipate din 29 iulie, liderii fostei opoziţii de la Chişinău au de învăţat imediat o lecţie esenţială de la vecinii lor democraţi de la Kiev, o lecţie despre ce NU trebuie să facă de-acum încolo, scrie fostul şef al misiunii OSCE în Moldova, Louis O’Neill într-o analiză pentru openDemocracy.net.
Liberalii, liberal democraţii şi Alianţa Moldova Noastră au provocat alegerile anticipate făcînd front comun după alegerile de la 5 aprilie, umbrite de acuzaţii de fraudă şi violenţe. La 8 august, ei au anunţat formarea unei Alianţe pentru Integrare Europeană împreună cu fostul preşedinte al parlamentului Marian Lupu şi Partidul Democrat.
Lupu a devenit factorul esenţial în această competiţie după ce a dezertat de la comuniştii lui Voronin pe 10 iunie. Poliglot charismatic, Lupu a cîştigat un respectabil număr de 13 mandate în noile sale straie democratice, iar asta l-a făcut indispensabil atît pentru opoziţie cît şi pentru comunişti în alegerea preşedintelui parlamentului şi aprobarea noului cabinet, pentru care e nevoie de o majoritate simplă.
Dar, deşi au în faţă un bloc de patru partide, de data asta comuniştii sunt cei care au destule mandate ca să strice jocurile şi să arunce din nou Moldova în turbulenţa politică de tip ucrainean prin care a trecut acum câteva luni.
Asta pentru că în Moldova preşedintele se alege indirect, în parlament, de o supermajoritate de 61 de locuri din totalul de 101. În ciuda legitimei şi mult laudatei „victorii” a opoziţiei, comuniştii rămân cel mai popular partid politic. Controlând aproape jumătate din legislativ, ei pot bloca orice candidat prezidenţial dacă vor.
Un compromis pare imposibil, pentru că cele trei partide de opoziţie iniţiale au declarat că nu vor negocia sub nici o formă cu inamicii lor roşii, şi de fapt asta a fost principala lor promisiune în campania electorală.
E posibil să creadă acum că, dacă nu se ţin de cuvînt, credibilitatea lor va avea de suferit şi le-ar putea ameninţa chiar existenţa. (Partidul ultimului politician care a format o coaliţie de guvernare cu comuniştii, dîndu-le pe tavă preşedinţia în 2005, a luat la 29 iulie mai puţin de 2 la sută din voturi, mult sub procentul minim de intrare în legislativ).
Lupu a fost mult mai circumspect, sugerând că ar putea ajunge la o înţelegere cu fostul său partid, dacă Voronin iese din politică.
Voronin ar putea argumenta că trebuie să rămână preşedinte în exerciţiu pînă la alegerea şi instalarea unui preşedinte deplin
În mod cu totul riscant, continuă fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău, Louis O’Neill, legislaţia complexă a acestei ţări de mici dimensiuni permite doar două încercări de a alege preşedintele. Dacă acesta nu e ales după două încercări, parlamentul trebuie dizolvat. Dar legea fudnamentală a Moldovei spune că parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată într-un an. Iar asta s-a întâmplat deja în 2009.
Astfel încît, dacă nu se ajunge la o coaliţie de unitate naţională, sau la un preşedinte neutru acceptabil pentru toţi, Voronin ar putea argumenta că trebuie să rămână preşedinte în exerciţiu până la alegerea şi instalarea unuia nou. Opoziţia va spune că preşedintele parlamentului (pe care îl va alege curând cu majoritatea simplă) ar trebui, în absenţa unui preşedinte deplin al ţării, să fie şeful statului.
Ambele argumente sunt valabile din punct de vedere legal, aşa că decizia cu privire la cine anume va fi liderul Moldovei până la anul viitor (dacă nu se ajunge la compromis) va cădea în sarcina Curţii Constituţionale, prietenă notorie a comuniştilor.
În plus, Constituţia Moldovei nu e foarte clară în ceea ce priveşte când anume în 2010 ar trebuie să aibă loc o eventuală nouă rundă de anticipate. Unii experţi citesc legea fundamentală ca spunând că e vorba de 5 aprilie, adică un an de la alegerile la termen. Alţii argumentează că e vorba de un an calendaristic, ceea ce ar face ca data de 1 ianuarie să marcheze pragul. Din nou, Curtea Constituţională va fi chemată să-şi dea cu părerea.
Louis O’Neill spune că aceste neclarităţi legislative şi controverse politice ar putea duce la ucrainizarea vieţii politice din Moldova. Exact ca după Revoluţia Portocalie din 2004, opoziţia moldoveană a venit cu un plan promiţător de instituire a domniei legii şi apărare a libertăţilor esenţiale, de combatere a crizei economice, de „deverticalizare” a puterii, şi de stabilire a unei politici externe prudente de integrare europeană.
Aceste planuri ambiţioase ar putea însă să fie ucise în faşă, dacă Moldova ajunge într-o fundătură de tip Kiev în ce priveşte guvernarea, iar asta nu poate să fie pe plac decît unui singur actor din regiune, un actor ibfluent. Această capcană, spune Louis O’Neill, trebuie evitată pentru a menţine elanul dat de alegerile anticipate, şi pentru a ajunge la reforme reale în cea mai săracă şi mai izolată ţară a Europei.
Nu e nici o îndoială că, datorită Revoluţiei Portocalii, Ucraina e mai liberă. Societatea civilă e mai puternică, şi nimeni nu mai are monopoul puterii, presa e liberă, multe lucruri bune au fost făcute.
Ce n-a reuşit însă să aducă Revoluţia Portocalie în Ucraina este o conducere fermă şi constantă, pentru că nici unul din arhitecţii acestei revoluţii n-a fost în stare să pună interesul ţării în faţa ambiţiilor sale de mărire.
În spaţiul post sovietic, ca oriunde în lume, cheia pentru creştere economică pe termen lung şi pentru punerea în valoare a potenţialului uman vine din eliminarea culturii corupţiei, vine din instaurarea statului de drept şi din crearea de instituţii care să lucreze pentru oameni, nu împotriva lor.
Şi pentru a ajunge la asta, e nevoie ca fierul să fie bătut cît e cald, prin reconciliere, colaborare şi muncă grea la aplicarea reformei.
De dragul ţării lui, Voronin trebuie să înţeleagă că a venit timpul să renunţe la visul de a deveni un mini Deng Xiaoping, că a sosit adică timpul să se dea la o parte ca să facă loc unei noi generaţii.
De partea cealaltă, fosta opoziţie trebuie să înţeleagă că Partidul Comuniştilor are o solidă şi legitimă bază de sprijin politic care trebuie respectată, şi că a refuza să conlucreze cu comuniştii este ca şi cum ai refuza să foloseşti mâna stângă a propriului tău corp.
Despre Marian Lupu, pe care-l caracterizează ca fiind atât patriot cît şi oportunist, Louis O’Neill spune că trebuite să facă tot ce-i stă în putinţă ca să negocieze un rezultat care să respecte toate pasiunile şi curentele de opinie din societatea moldovenească, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să-şi ia gândul de la funcţia de preşedinte al ţării.
"Toţi moldovenii trebuie să fie mândri de ce au făcut la aceste alegeri. Să sperăm că în lunile care vin şi chiar mai departe ei vor putea fi la fel de mîndri de liderii lor", conchide fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău.
