Moldova ar putea beneficia de primele tranşe ale creditelor concesionale cel mai devreme la finele anului curent sau la începutul anului viitor, a declarat joi, repretentantul FMI la Chişinău Johan Mathisen în cadrul înâlnirii cu redactorii publicaţiilor economice. El a spus că în cadrul misiunii ce va sosi în curând la Chişinău, vor fi examinate modalităţile de acoperire a deficitului bugetar şi a datoriei externe a Moldovei. De asemenea, vor fi discutate şi condiţiile de semnare a noului program cu FMI.
Referindu-se la problema dimensiunii deficitului financiare, Mathisen a spus că doar la finele misiunii, care ar putea dura câteva săptămâni, se va stabili cât de mare este acel deficit financiar.
Potrivit lui Mathisen, condiţiile de acordare a asistenţei financiare de către FMI şi semnarea noului program vor fi: asigurarea sustenabilităţii bugetare, implementarea unor politici monetar-fiscale, care ar conduce obţinerea unei creşteri economice bazate e creşterea investiţiilor, precum şi promovarea unor politici sociale, care ar atenua impactul crizei asupra populaţiei.
În cazul în care nu va fi ales noul guvern, vor urma alegeri anticipate şi nu va fi semnat un nou program cu FMI, Johan Mathisen a spus că Fondul va continua să realizeze studii şi misiunii economice în Moldova şi va acorda asistenţă tehnică.
Misiunea FMI va veni la Chişinău dacă va fi instalat un guvern viabil
Johan Mathisen a precizat că misiunea FMI va veni la Chişinău cu condiţia să existe un partener cu care să poată negocia noul program şi care ar fi capabil să realizeze acest program. Cu alte, cuvinte, o misiune a FMI va veni în Moldova când aceasta va avea un Guvern, care va solicita iniţierea negocierilor pe marginea semnării unui nou program de cooperare cu FMI. Sosirea unei misiuni ar putea avea loc peste câteva săptămâni sau luni.
„Noi am anunţat atât Guvernul cât şi partenerii din cadrul coaliţiei că suntem gata şi disponibili să purcedem imediat la negocieri pe marginea asistenţei financiare pentru Moldova. Principala condiţie este existenţa unui partener cu care să negociem. Mai exact avem nevoie să ne asigurăm că există un partener care nu doar va fi capabil să negocieze, dar şi să realizeze politicile asupra cărora se va conveni în cadrul programului. Dacă acesta va fi rezultatul politic la care va ajunge Moldova, atunci noi suntem gata să venim în ajutor sub orice formă necesară. Şi am putea sosi rapid, dar trebuie să aşteptăm rezultatul acestui exerciţiu politic", a spus Mathisen.
El a accentuat că FMI este o instituţie non politică, este o organizaţie care oferă consultanţă, asistenţă tehnică şi financiară statelor membre ale FMI. Deoarece Moldova este membră a FMI, are acces la resursele de care dispune Fondul Monetar şi acesta va coopera cu orice guvern care va veni la putere în Moldova, a spus Mathisen.
Johan Mathisen se retrage din funcţia de reprezentantul permanent al FMI la Chişinău şi va reveni în calitate de asistent al negociaturului şef al misiunii FMI
Johan Mathisen a declarat că, începând cu 24 august va părăsi funcţia de reprezentant permanent al FMI în Moldova. Johan Mathisen îşi va continua cariera în cadrul unei unităţi de politici şi analiză al Departamentului european al FMI. El a menţionat că se va ocupa de elaborarea studiilor pentru Europa Centrală şi de Est şi va participa la elaborarea publicaţiile FMI „Perspectivele economice regionale". Totodată, John Mathisen va reveni în cadrul misiunii FMI la Chişinău în calitate de asistent al negociatorului-şef al misiunii. De asemenea, el îl va asista o perioadă şi pe succesorul său, iniţiindu-l pe acesta în problemele şi specificul dezvoltării economice a Moldovei. John Mathisen a spus că deocamdată nu se ştie cine va fi succesorul lui, iar procedura de numire a unui nou reprezentant al FMI la Chişinău ar putea dura până la câteva luni.
Referindu-se la concluziile făcute pe durata activităţii sale timp de 3,5 ani în Moldova, Johan Mathisen a spus că prima concluzie este că deşi Moldova este o ţară diferită de celelalte ţări, relaţiile-heie economice fundamentale funcţioneată şi aici. A doua concluzie făcută de Mathisen estezrmătoarea: dacă există voinţă politică de a implementa politici eficiente atunci rezultatele pozitive apar mai repede.
Moldova are trei opţiuni de ieşire din impasul deficitului bugetar, potrivit lui Mathisen
În prezent, potrivit estimprilor FMI deficitul bugetar al Moldovei constituie 11% din PIB. Potrivit lui Mathisen, pentru a determina nivelul capacităţii de plată a ţării urmează a stabili volumul resurselor financiare ale băncilor şi resursele financiare necesare pentru deservirea datoriei externe pentru următoarele 6 luni. Dacă diferenţa va fi negativă, atunci sunt trei opţiuni de depăşire a situaţiei. Prima constă în modificarea politicii monetar-fiscale, adică majorarea veniturilor şi reducerea cheltuielilor bugetare. A doua opţiune este contractarea creditelor de la băncile comerciale şi BNM, iar a treia cale este contractarea creditelor externe. Potrivit lui Mathisen, într-o asemenea situaţie critică, va fi nevoie de adoptarea unei decizii politice privind calea de ieşire din impas.
Referindu-se la posibilitatea contractării creditelor externe comerciale, Mathisen a spus că Moldova poate contracta asemenea credite şi că nu există nici o restricţie formală din partea FMI în acest sens. „Programul anterior, care interzicea contractarea unor asemenea credite a expirat. Mai mult ca atât, Moldova deja a depăşit deja nivelul când putea contracta doar credite concesionale", a precizat Johan Mathisen.