Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.08.2009

Geoană apreciază că relaţiile cu Republica Moldova sunt "glaciale"

 Geoană apreciază că relaţiile cu Republica Moldova sunt

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat duminică, la Ibăneşti, Mureş, că relaţiile cu Moldova sunt "glaciale" şi că acest lucru este de "neacceptat" , transmite corespondentul NewsIn.

"Este de neacceptat. Indiferent cât ne-ar fi provocat regimul comunist (de la Chişinău, n.r.), care este şi el undeva spre lada istoriei. Nu avem voie să avem o relaţie atât de rece şi duşmănoasă cu ţara cu care suntem cei mai apropiaţi din toată Europa. Avem relaţiile cele mai proaste", a spus Geoană.

Liderul PSD a precizat că noul regim de la Chişinău este favorabil României şi că formaţiunile care-l compun sunt proeuropene, ceea ce reprezintă "un lucru bun".

"Când se va decide dacă va candida sau nu voi comenta", a spus Geoană.

Liderul PSD Mircea Geoană a participat, duminică, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Valea Gurghiului, organizată într-o zonă în care majoritatea primăriilor participante se plâng că nu mai au bani nici de salarii.
Publicitate
 
Geoană a fost aclamat la sosire şi a primit palincă pusă într-o sticlă pe care scria "Algocalmin", precum şi numeroase alte mici suveniruri de la meşteşugarii prezenţi la festival. Geoană a vizitat şi standul deputatului PSD de Mureş, Vasile Gliga, care are o fabrică de viori şi a adus la târg mai multe instrumente muzicale. Geonă a plecat de la Ibăneşti la Tg. Mureş, la nunta fetei liderul organizaţiei muncipale a PSD, Florin Vlas.

Acesta a arătat că 'destinul Republicii Moldova şi destinul României reprezintă o întrebare dintre cele multe'.
'Evident, principalul nostru proiect este proiectul integrării celor două ţări sub cupola europeană. Este un proiect mai realist şi care, evident, poate fi construit, mai ales că această alianţă care s-a constituit din forţe prodemocratice, proeuropene şi, pot să spun ceva mai proromâneşti de la Chişinău, reprezintă un lucru bun', a spus Geoană.

Acesta a declarat că nimeni nu ştie ce se va întâmpla în viitor cu cele două state şi s-a ferit să dea verdicte.

Sursa: Cotidianul

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus