Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.09.2009

Comuniştii vor sesiza CC în legătură cu transferul ilegal către Ghimpu a preşedinţiei

Comuniştii de la Chişinău îl contestă pe Mihai Ghimpu în noua lui calitate de preşedinte în exerciţiu şi vor sesiza Curtea Constituţională asupra a ceea ce ei consideră transferarea ilegală către Ghimpu a interimatului funcţiei de şef de stat, transmite corespondentul NewsIn.

Unul dintre liderii comuniştilor, deputatul Victor Stepaniuc, a declarat presei că în acest moment în Republica Moldova există doi şefi de stat, şi asta, pentru că demisia lui Voronin ar intra în vigoare nu odată cu constatarea vacanţei funcţiei de către Parlament, aşa cum consideră majoritatea din coaliţia democrată, ci doar după verificarea de către Curtea Constituţională a constituţionalităţii acestei decizii a Parlamentului.

"Interimatul îl constată Curtea Constituţională. Până când CC nu a clarificat toate circumstanţele ce duc la interimat, Parlamentul nu are dreptul să voteze transferarea interimatului către preşedintele Parlamentului", a spus Stepaniuc.

Stepaniuc recunoaşte totuşi că în legislaţie există multe lacune şi aspectul intrării în vigoare a demisiei preşedintelui nu este clar reglementat. "Ei (coaliţia democratică - n.red) au intrat într-o coliziune juridică, dar nu este clar cum va interpreta această situaţie Curtea Constituţională", a spus politicianul.

Deputatul comunist consideră periculoasă această "dualitate de putere", cum o interpretează comuniştii, inclusiv pentru că şeful statului este comandantul forţelor armate şi girează structurile de forţă. "Această dualitate pentru militari este imposibilă", a avertizat Stepaniuc.

Majoritatea democrată din Parlamentul de la Chişinău a luat act vineri, în şedinţa plenară a Parlamentului de demisia preşedintelui Voronin, anunţând că funcţia de preşedinte este vacantă, şi a decis ca interimatul să fie asigurat de preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, pentru a nu admite un vacuum de putere.

"Nu avem Guvern, nu avem Preşedinte - suntem doar noi în Parlament şi trebuie să ne asumăm responsabiltiatea pentru guvernarea ţării", a spus Mihai Ghimpu.

"Înţelegem cu toţii durerea sufletească prin care trece o parte din deputaţi - cei comunişti, dar nu putem să admitem ca în Republica Moldova să existe un vacuum de putere", a declarat prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean, care a citit decizia de asigurare a interimatului funcţiei de şef de stat de către preşedintele Parlamentului. 

Următorul pas ţine de Curtea Constituţională, care urmează să constate constituţionalitatea aceste decizii. Procedurile ar putea fi epuizate în câteva zile, pentru a nu crea un vacuum de putere executivă, pe care comuniştii o doresc pentru crearea de cât mai mult haos în ţară, a declarat presei preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, candidatul anunţat al coaliţiei pentru funcţia de premier.

DUpă decizia Curţii Constituţionale, Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu, va putea numi un candidat la funcţia de premier, iar majoritatea din Alianţa pentru Integrare Europeană va investi în funcţie noul Guvern.

Piatra de încercare a actualului Parlament va fi alegerea preşeditelui, poziţie pentru care majoritatea parlamentară l-a anunţat pe preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu. Alianţei democrate îi lipsesc opt voturi pentru a desemna un şef de stat, voturi care ar trebui să vină din partea Partidului Comuniştilor. În cazul în care alegerile eşuează, Parlamentul va fi dizolvat şi se va ajunge din nou la alegeri anticipate. Cel puţin în acest moment comuniştii au anunţat că nu vor vota nicio candidatură care va veni din partea coaliţiei democrate. 

Preşedintele Voronin şi-a prezentat vineri dimineaţa demisia în cursul unui apel către popor difuzat de posturile publice de radio şi TV, în cadrul căruia a spus că cedează cu inimă grea puterea noiii guvernări, dar promite să revină şi "să readucă vremurile făuririi". Alianţa de guvernare consideră că Voronin, ales de Parlament, ar fi trebuit să-şi prezinte demisia tot în faţa forului Legislativ, în timp ce acesta a trimis doar o cerere de demisie la cancelaria Parlamentului. (NewsIn)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus