Un român care ar vrea să emigreze în Republica Moldova are de trecut mai multe obstacole administrative decât un turc sau un macedonean, iar obţinerea cetăţeniei poate dura şi zece ani. Asta în timp ce România a simplificat la extrem procedurile de acordare a cetăţeniei pentru moldoveni
Sunt cetăţean român şi vreau să emigrez în Republica Moldova. Încep de la un capăt, de la secţia consulară a Ambasadei Republicii Moldova din Bulevardul Eroilor. Amestecat printre basarabence care vând scule şi fitinguri prin bazaruri, prin mişcarea naturală a trupurilor lor sunt împins la coada cozii şi ajung la ghişeu ud şi ciufulit. Funcţionarul pleşuv şi acru de acolo, când aude ce vreau, zice: „Bine". Şi continuă să aşeze frumos nişte paşapoarte pe masă. Când termină treaba migăloasă şi cam fără rost, îmi explică plictisit ce trebuie să fac: „Deci vrei să emigrezi. Ia-ţi dumneata o viză, mergi la Chişinău la Biroul de Emigrări şi Azil şi depune acolo o cerere".
Se vede că omul preţuieşte timpul, a tăiat-o pe de-a dreptul prin câmpul minat cu chichiţe birocratice care îl desparte pe român de Republica Moldova. Dacă am altă cerere, acte de depus sau de ridicat? Nu-l interesează motivele pentru care aş vrea să mă mut în Moldova. Nu e de datoria lui să îmi explice pas cu pas cum să obţin viza de intrare în Republica Moldova, ce acte trebuie să am la mine când voi ajunge în Chişinău şi voi cere un permis de şedere. „Du-te dumneata la Chişinău, aşa, ia, şi vei afla acolo tot, tot, tot". Şi se apucă de-acum de aranjat pe cant un teanc de hârtii.
Îi repet că aş vrea să mă stabilesc în Moldova, nu să mă duc într-o vizită, poate nu a înţeles bine. Îmi repetă la rândul lui că foarte bine, să iau o viză, să mă duc la Chişinău, la biroul lor de emigrări, şi să depun acolo o cerere. Iată ce înseamnă să ai proceduri clare: de fiecare dată capeţi acelaşi răspuns.
Mai informate erau femeile de afară. Când am ajuns la ghişeu, funcţionarul chiar nu avea ce să îmi spună mai mult, poate doar să îmi confirme ce aflasem cât am stat la coadă, fiindcă basarabenii sunt neîntrecuţi la dat sfaturi. „Să nu vii în Moldova, că e foamete acolo", m-a povăţuit basarabeanca de după mine, strecurându-se în faţă. „Ai să stai numai cu poliţia la poartă", m-a avertizat alta cucerind un pas către consulat. Stăm într-un ţarc făcut din grilaje de fier, supravegheaţi de doi jandarmi. Stând zilnic lângă basarabeni, au căpătat şi ei plăcerea de a împărţi sfaturi. Dar când aud că vreau să emigrez în Basarabia, se dau înapoi, râd încurcaţi şi spun că nu cunosc procedura. „Păi, na... dacă ei vin aici, de ce să nu ne ducem şi noi la ei?"
În afară de câţiva români veniţi pentru viză - îi deosebeşti după accent -, la coadă sunt numai basarabence. Aşa o fi la ei: bărbaţii cu treaba, femeile cu actele. Şi se pricep. Ştiu cum merg afacerile consulare din multe ţări, că-s umblate. Una începe să îmi spună cum e cu emigrarea în Moldova, iar când trece în faţă următoarea preia explicaţia şi tot aşa, până rămân ultimul, dar informat.
Deci aduc dovada că am 500 de euro, asigurare de sănătate, bilete de transport sau maşină, carte verde, permis de conducere, paşaport valabil, invitaţie de la un cetăţean moldovean şi cu astea toate obţin după cinci sau zece zile o viză de intrare care însă nu-mi şi garantează intrarea, că poate să mă întoarcă din drum poliţiştii de frontieră, fără nici o explicaţie, dacă li se pare ceva la mine. Dacă eşti turc, croat sau evreu nu ai nevoie de viză.
În Chişinău trebuie să te mişti repede. Dacă nu eşti investitor, cu minim 500.000 de dolari, te angajezi. Ce ştii să faci? La o editură, să zicem, sau să predau limba română pe undeva, ceva cu „vorbiţi, scrieţi româneşte, pentru Dumnezeu". Ei, vezi? Acolo se vorbeşte limba moldovenească. Trebuie să dai un test că ştii moldoveneşte. Pe urmă, cu declaraţia de la angajator că îţi dă o pâine şi cu adeverinţa că ai unde locui te duci la Biroul de Emigrări şi Azil. Poţi să capeţi permis de muncă şi permis de şedere pentru un an.
Dar cel mai bine, vine alt sfat, e să te legi cu o basarabeancă. Femei frumoase ca acolo nu mai găseşti decât prin ţările unde lucrează basarabence. Dacă te iei cu o moldoveancă, poţi căpăta cetăţenia după trei ani. Dacă nu, după zece. Şi tot dai şi atunci examen la limba moldovenească şi la Constituţie. Dar alte limbi posezi? Dar vreo meserie de care e mare nevoie în Moldova ştii? Că trebuie şi o adeverinţă de la Forţele de Muncă precum că ţara are nevoie de tine cu limbile, minţile sau braţele pe care le posezi. Însă cel mai bine e să-ţi vezi de treaba ta şi să nu calci pe-acolo, fiindcă românii nu sunt bine primiţi.
Recapitulez procedura în faţa funcţionarului de la secţia consulară, exact cum aflasem afară, şi el confirmă dând din cap că aşa e întru totul, de ce îl mă sâcâi cu întrebări, dacă ştiu ce am de făcut? La fel de acru răspunde, parcă ar fi de-o mamă, şi funcţionarul de la Ministerul de Externe din Chişinău, când îl întreb la telefon, de data asta ca ziarist, câţi români au căpătat cetăţenia moldovenească în ultimul an: „Asemenea informaţii le ştie toată lumea, oare e cazul să întrebaţi? Nu informăm, că se ştie". Nu mai întreb. Nu mai vreau în Moldova. De m-aş integra eu în mica Basarabie de aici, de la mine din bloc, din piaţă, de la cenaclu, din metrou, de la consulat. Facem în principal schimburi economice. (Cotidianul)
