Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.09.2009

Nicu Popescu: La această etapă, nici PCRM nu ştie dacă va vota un candidat la preşedenţie al Alianţei

Partidul Comuniştilor este dezorientat, este probabil divizat pe interior şi în aceste condiţii, de la o zi la alta, ies în faţă diferite strategii, a declarat pentru Europa Liberă analistul politic de la Londra, Nicu Popescu, cercetător principal la Centrul European pentru Relaţii Externe.

Nicu Popescu afirmă că lansarea de către comunişti a celor două declaraţii ca precondiţii pentru a vota un preşedinte din partea Alianţei, nu este o ultimă mişcare tactică a PCRM, deoarece în ultimul timp, mesajul acestora se schimbă la fiecare două-trei zile. "Bunăoară, chiar 2-3 zile înaintea mesajului ceva mai conciliant al preşedintelui Vladimir Voronin, acesta tuna la postul de radio „Eho Moskvî", spunând că pregăteşte partidul pentru alegeri anticipate şi că nu va vota un preşedinte. Dar, iată, că la doar 2-3 zile de la nişte declaraţii destul de radicale, preşedintele Vladimir Voronin revine cu un mesaj ceva ma conciliant şi cred că, Partidul Comuniştilor va schimba de câteva ori tonul şi tactica dialogului său cu Alianţa pentru Integrare Europeană în următoarele săptămâni",  noteată Popescu.
 
Potrivit analistului, indiferent de evoluţiile din următoarele săptămâni sau poate chiar un an doi, treptat Republica Moldova se mişcă ireversibil într-o situaţie în care nu vva mai exista un partid atât de mare, atât de dominant cum a fost PCRM-ul în ultimii 8 ani. "Cu multe convulsii, cu multe dificultăţi, PCRM-ul inevitabil se va mişca spre o situaţie în care are un nivel de popularitate mult mai scăzut, probabil între 10 - 20% sau chiar 25%", susţine Nicu Popescu.

În opinia lui, sistemul politic din Moldova va ajunge să fie dominat de 3, 4, maxim 5 partide, mai mult sau mai puţin consolidate care se modernizează treptat. "Va fi o situaţie mult mai pozitivă pentru dezvoltarea R. Moldova decât monopolizarea puterii la care am asistat în ultimii opt ani", a spus Nicu Popescu.

Analistul de la Londra a declarat că Vladimir Voronin constituie o problemă pentru ambele tabere existente în PCRM - cea tânără, reformatoare şi cea mai în vârstă, mai tradiţională. "Prin eforturile sale de a se menţine în fruntea Partidului Comunist, prin eforturile sale de a se agăţa de putere sau din contra de a sabota practic eforturile de gestionare a ţării pe timp de criză, preşedintele Voronin de fapt, blochează trecerea Partidului Comunist în perioada post-Voronin", notează Nicu Popescu.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus