Parlamentul a adoptat joi, 17 septembrie, proiectul legii privind modificarea Legii cu privire la Guvern, prin care a fost modificată structura Guvernului. Deputaţii fracţiunii PCRM, au criticat noua structură a executivului şi nu au votat adoptarea ei. Deputaţii se vor întruni vineri, pentru a continua şedinţa plenară.
Astfel, la inţiativa majorităţii parlamentare se propune constituirea Cancelariei de Stat şi instituirea funcţiei de Ministru de Stat. Totodată, vor fi create trei struicturi noi: Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Agenţia Proprietăţii Publice. În acelaşi timp, au fost desfiinţate Ministerul Reintegrării şi Ministerul Administraţiei Publice Locale.
Modificarea legii cu privire la Guvern, mai prevede şi trecerea Serviciului Vamal în subordinea Ministerului Finanţelor, a Camerei de Licenţiere în subordinea Ministerului Economiei, Agenţiei „Apele Moldovei" în subordinea Ministreului Mediului, iar sectorul viti-vinicol în subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Funcţiile Ministerului Administraţiei Publice Locale vor fi transmise oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat. Funcţiile ce ţin de dezvoltarea regională vor fi preluate de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.
Totodată, cu votul a 97 de deputaţi, Parlamentul a votat în prima şi a doua lectură proiectele de lege privind ratificarea Convenţiilor între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Portugheze, Irlanda şi Belgia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi a Protocolului la acestea.
Structura preliminara a Guvernului:
1. Ministerul Economiei
2. Ministerul Finanţelor
3. Ministerul Justiţiei
4. Ministerul Afacerilor Interne
5. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
6. Ministerul Apărării
7. Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltarii Regionale
8. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
9. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
10. Ministerul Mediului
11. Ministerul Educaţiei
12. Ministerul Culturii
13. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
14. Ministerul Sănătăţii
15. Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului
16. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor
Agenţii şi autorităţi publice:
- Biroul Naţional de Statistică
- Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru
- Biroul Relaţii Interetnice
- Serviciul Grăniceri
- Agenţia "Moldsilva"
- Agenţia Rezerve Materiale
- Agenţia Proprietăţii Publice
- Centrul pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi Corupţiei.