Raportul privind situaţia democraţiei din Moldova, nu va fi examinat la 30 septembrie de către APCE; aşa cum fusese prevăzut de agenda forului, ci vineri, 2 octombrie. Această modificare "s-a datorat" deputatului comunist Grigore Petrenko, care a sosit la Strasbourg pentru a face scandal.
Potrivit "Ziarului de Gardă", deputatul comunist Grigore Petrenko, care nu a fost abilitat de către Parlamentul de la Chişinău să reprezinte legislativul moldovenesc la APCE, a mers totuşi la Strasbourg, dar nu pentru a participa la lucrările sesiunii, ci pentru "a face scandal". Agenda sesiunii de toamnă a APCE, stabilită cu câteva săptămâni în urmă, a fost modificată, fiind adăugată chestiunea componenţei delegaţiei moldoveneşti.
"S-a dus să facă scandal, pentru că nu a fost respectat algoritmul şi proporţia la numirea membrilor delegaţiei," a declarat pentru ZDG deputatul comunist Victor Stepaniuc. Astfel, el a declarat că delegaţia Moldovei la Strasbourg trebuie să aibă 5 membri şi nu şase, şi trebuia votată ca o delegaţie permamentă, nu ca una temporară.
Agenda sesiunii de toamnă a APCE, stabilită cu câteva săptămâni în urmă, a fost modificată luni, fiind adăugată chestiunea componenţei delegaţiei moldoveneşti. Astfel, pentru miercuri, 30 septembrie, în program era inclusă prezentarea unui raport privind starea democraţiei în R.Moldova. Acest raport a fost transferat pentru ziua de vineri, iar mâine Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi a APCE urmează să discute problema componenţei delegaţiei R.Moldova la Consiliul Europei, mai scrie Ziarul de Gardă.