Candidatura lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte al statului va fi votată şi de deputaţii comunişti pu a dat asigurări, a dat asigurări marţi, preşedintele interimar Mihai Ghimpu în cadrul întevedeiri cu ambasadorul Irlandei în Republica Moldova cu sediul la Bucureşti John Morahan.
Preşedintele Ghimpu l-a informat pe ambasadorul Irlandei că rezultatele alegerilor din iulie desfăşurate în Republica Moldova au demonstrat faptul că există un electorat matur, care îşi doreşte promovarea reformelor democratice, iar liderii politici, la rândul lor, trebuie să dea dovadă şi ei de maturitate politică, în alegerea preşedintelui şi, respectiv, în a soluţiona cât mai grabnic problemele care macină societatea.
Subiectul care a interesat ambele părţi în procesul discuţiilor a fost cel care vizează cetăţenii moldoveni aflaţi în Irlanda. Ambasadorul a specificat că cetăţenii moldoveni au o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei irlandeze, iar la întoarcerea lor acasă ar putea aplica cu succes această experienţă pentru prosperarea Republicii Moldova. De altfel, ambasadorul Irlandei a specificat că partea irlandeză înţelege situaţia existentă la capitolul migraţiei moldovenilor, dată fiind experienţa pe care a avut-o în trecut şi Irlanda în acest domeniu. Această situaţie nu va afecta relaţiile de prietenie şi de susţinere din partea Irlandei, a dat asigurări ambasadorul John Morahan.
Mihai Ghimpu s-a pronunţat pentru demararea unor proiecte investiţionale care ar atrage oamenii de afaceri irlandezi să investească în Republica Moldova, să dezvolte afaceri viabile, fapt care ar presupune şi crearea unor noi locuri de muncă pentru cetăţenii moldoveni, dar şi acumularea unor surse financiare suplimentare în buget. Preşedintele a dat asigurări că noua guvernare va depune eforturi susţinute pentru liberalizarea economiei, depăşirea crizei social-economice şi crearea unui cadru legal transparent, astfel încât investitorii străini să fie interesaţi să desfăşoare afaceri pe teritoriul Republicii Moldova. Preşedintele Mihai Ghimpu a declarat că este conştient de faptul că un impediment în atragerea capitalului investiţional străin o constituie conflictul transnistrean, care este o problemă politică, şi nu una interetnică, şi urmează a fi rezolvat. Referindu-se la relaţiile interetnice, speakerul a reiterat faptul că în Republica Moldova toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate, au drepturi egale, garantate de Constituţie.
În alt context, Preşedintele Parlamentului, l-a informat pe înaltul oficial că Republica Moldova îşi doreşte relaţii bune cu toate statele lumii, relaţiile cu România fiind în proces de restabilire, cu Federaţia Rusă şi SUA urmărindu-se dezvoltarea unor relaţii strategice.