Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.10.2009

Lansarea studiului "Moldova. La rascruce"

Lansarea studiului

Moldova. La răscruce", studiul lansat de Fundaţia Soros România în 2 octombrie 2009, analizează situaţia politică şi a peisajului mass-media, oferind o perspectivă coerentă şi detaliată a stării democraţiei în Republica Moldova la mijlocul anului 2009, înainte de repetarea alegerilor, dar şi a relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu România.

Studiul, realizat în august 2009 în urma unui program de documentare în ţara vecină, descrie deteriorarea vieţii publice în Republica Moldova. Asaltul Partidului Comuniştilor asupra pluralismului politic, dar şi omniprezenţa controlului politic în justiţie sau economie sau reprimarea formelor de opoziţie la partidul-stat PCRM, constituie câteva din formele de încălcare a normelor democratice prezentate în lucrare.  

De amintit sunt şi nerespectarea legislaţiei privind libertatea de întrunire, arestările abuzive, promovarea unor metode inacceptabile de colectare a informaţiilor de către servicile secrete (tortură, maltratare), lipsa de independenţă a presei şi implicarea politicului în audio-vizual sau nerespectarea drepturilor economice şi sociale ale majorităţii populaţiei.

Raportul prezintă o serie de „arme ale statului" utilizate pentru acapararea afacerilor private - Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Procuratura Generală care instrumentează dosare penale doar pentru şantaj, naționalizarea sau anularea privatizărilor, situaţiile de monopol generate prin ordonanţe ale guvernului şi altele.

„Moldova. La răscruce" analizează, totodată, relaţiile Moldovei cu România şi Uniunea Europeană, la graniţele şi sub privirele cărora s-a petrecut acest regres democratic al unui stat în care majoritatea cetăţenilor aspiră să devină parte a familiei europene.

În speranţa alinierii viitoare dintre aspiraţiile societăţii moldoveneşti şi acţiunile noii conduceri de la Chişinău, studiul „Moldova. La Răscruce" poate constitui un reper iniţial pentru a măsura calitatea transformărilor viitoare. 

Într-un moment sensibil, „de răscruce", semnalele dinspre Republica Moldova sunt optimiste: abolirea regimului de vize pentru români, evoluţiile încurajatoare şi deschiderea faţă de Uniunea Europeană se constituie în semne ale normalizării relaţiilor între aceste entităţi.

Studiul Moldova. La răscruce" a fost realizat în cadrul programului „Bridging Moldova" al Fundaţiei Soros România şi îi are drept autori pe Ioana Avădani, Director Executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent,  Ştefan Cândea, Director Adjunct al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Marian Chiriac, Director Executiv al Balkan Investigative Reporting Network, România,  Cristian Ghinea, Director al Centrului Român de Politici Europene şi Sergiu Panainte, Coordonator de programe la Fundaţia Soros România.

Studiul a fost lansat în cadrul unui eveniment la care au participat personalităţi ale societăţii civile din Republica Moldova - membri ai Senatului Fundaţiei Soros Moldova, ai Fundaţiei Soros România, reprezentanţi ai ambasadelor, ai autorităţilor centrale din România, organizaţiilor non-guvernamentale şi mass-media.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus