Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, prim-ministrul Vladimir Filat a avut la 7 octombrie o întrevedere cu Melanie Marlett, director de ţară a Băncii Mondiale pentru Moldova. În cadrul întrevederii s-a discutat despre suportul acordat de Banca Mondială Republicii Moldova privind depăşirea crizei economice, priorităţile economice ale Guvernului, dar şi despre preconizata vizită a Misiunii Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova.
Misiunea FMI se va afla în Moldova în perioada 14-28 octombrie, iar la 19 octombrie va avea loc o şedinţă comună la care vor participa Guvernul Republicii Moldova, Misiunea Fondului Monitar Internaţional, Banca Mondială, donatori internaţionali, reprezentanţi ai ambasadelor acreditate la Chişinău. Misiunea FMI va fi condusă de un nou şef-negociator, care va fi însoţit şi de Johan Mathisen, în calitate de asistent al negociatorului-şef al Misiunii.
„Banca Mondială va susţine Republica Moldova în depăşirea consecinţelor crizei financiare", a precizat Melanie Marlett.
Prim-ministrul Vladimir Filat a spus că înltînirea ce va avea loc la 19 octombrie este un examen important pentru Republica Moldova.
„Noi sîntem pregătiţi să facem faţă acestui examen. Vom veni nu doar cu argumente declarative, ci şi cu acţiuni concrete. Moldova are nevoie de reforme, dar acestea trebuie să fie echilibrate. Cetăţenii Republicii Moldova merită să trăiască mai bine", a specificat Prim-ministrul.
Vladimir Filat s-a arătat convins de faptul că discuţiile din 19 octombrie se vor solda cu succes.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.10.2009Misiunea FMI se va afla în Moldova în perioada 14-28 octombrie
Comentarii (0)