Ministrul interimar de externe Cătălin Predoiu a declarat luni, în cadrul audierilor din Parlament, că urmează să se concretizeze o primă luare de contact cu ministrul moldovean de externe, dar nu a oferit o dată exactă, în timp ce MAE anunţase că întâlnirea va avea loc săptămâna aceasta.
"Suntem în legătură cu omologul nostru de la Chişinău şi urmează să concretizăm prima luare de contact la nivelul miniştrilor de externe. Discutăm, în acest moment, chestiuni legate de agendă, de dată şi de locaţia acestei întâlniri", a declarat luni ministrul Cătălin Predoiu, convocat pentru audieri la comisiile reunite de politică externă ale Parlamentului.
Pe de altă parte, MAE confirmase miercuri că ministrul interimar de externe, Cătălin Predoiu, şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, vor avea o întâlnire săptămâna aceasta.
În ceea ce priveşte cadrul general al relaţiilor cu Republica Moldova, Predoiu a asigurat că "prioritatea relaţiei cu Republica Moldova este la fel de importantă".
"Suntem extrem de bucuroşi de deschiderea care s-a manifestat Chişinăul atât în declaraţii, cât şi în planul acţiunilor concrete. Considerăm că ar trebui să continuăm această relaţie bilaterală extrem de intens, dar organizată şi condusă - dacă îmi permiteţi o formulă mai puţin tehnică - nu numai cu inima, ci şi cu mintea, cu foarte multă luciditate, cu calm şi fără a grăbi lucrurile mai mult decât este cazul, pentru că această fereastră de oportunitate istorică deschisă acum la Chişinău nu trebuie ratată", a mai declarat Predoiu.
De asemenea, ministrul a subliniat că dialogul cu Republica Moldova trebuie să ia în considerare interesele tuturor părţilor implicate. "În acelaşi timp, relaţia trebuie angajată dând tuturor părţilor interesate din regiune confortul că avem un dialog constructiv, orientat către integrarea şi parcursul european al Moldovei, dar, în acelaşi timp, ţinând cont de interesele şi echilibrele extrem de sensibile, care s-au instalat în zonă", a explicat ministrul.
De altfel, în intervenţia sa, ministrul a asigurat că interimatul său "păzeşte diplomaţia românească angajată substanţial pe linii bine definite în exterior". Predoiu a spus că menţine "viteza constantă de croazieră" în direcţiile stabilite şi evidenţiat că în dialogul cu partenerii străini nu vor exista surprize.
Şeful diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, a anunţat miercuri că ministrul interimar de externe Cătălin Predoiu este aşteptat săptămâna aceasta la Chişinău, potrivit Jurnal de Chişinău.
Leancă a precizat că discuţiile cu omologul său se vor referi la relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti. De asemenea, cei doi oficiali vor iniţia negocieri privind semnarea a patru documente importante, inclusiv Convenţia privind micul trafic la frontieră.
Şeful diplomaţiei moldovene a mai apreciat că relaţiile moldo-române s-au împotmolit din cauza crizei politice de la Bucureşti. (NewsIn)