Trimite e-mail | Printeaza
Externe
13.10.2009

PSD anunţă negocieri cu PNL şi UDMR pentru un guvern cu mandat limitat, condus de un independent

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat marţi seară că liderii PSD vor avea consultări cu cei ai PNL şi UDMR marţi seară, pentru constituirea unei majorităţi "transparente", care să susţină un guvern cu mandat limitat, până la alegerile prezidenţiale.

"Suntem de acord să discutăm şi soluţia unui guvern tehnic. Trebuie o majoritate transparentă care să-şi asume instalarea unui nou guvern. Va fi un mandat limitat în timp şi va avea ca obiectiv principal organizarea de alegeri corecte sau care să nu fie suspectate în niciun fel de a fi influenţate din punct de vedere politic de o parte sau de alta", a declarat Duvăz după o şedinţă a social-democraţilor în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

"Purtăm discuţii cu toate partidele, în principal cu partidele care au votat moţiunea, dar evident că purtăm discuţii şi cu PDL pentru a găsi o soluţie guvernamentală propice până la sfârşitul lui decembrie, adică până la depăşirea momentului alegerilor prezidenţiale (...)Ne întâlnim astă seară în principiu cu PNL şi cu UDMR", a mai spus Duvăz.

Întrebat dacă PSD va accepta propunerea PNL pentru susţinerea ca premier a lui Klaus Johannis, purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că social-democraţii "nu resping nicio variantă dacă este serios susţinută şi clar alcătuită". "Nu e vorba aici numai de un prim-ministru, pentru că un prim-ministru tehnic sau nepolitic trebuie să-şi asume şi un guvern de tehnocraţi, nu mai e cazul unui prim-ministru politic(...) Ceea ce avem ca intenţie este construirea unei majorităţi transparente, clare, care să se ducă şi să-i spună preşedintelui: aceasta este soluţia propusă de noi. Preşedintele va fi obligat să ţină cont dacă există o majoritate transparentă şi clară", a mai precizat Duvăz. NEWSIN

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus