Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.10.2009

Semnarea Memorandumului cu FMI este preconizată pentru 26 octombrie

Semnarea Memorandumului cu FMI este preconizată pentru 26 octombrie

O misiune a Fondului Monetar Internaţional a început azi o vizită de două săptămâni, iar pentru 26 octombrie este preconizată semnarea unui nou Memorandum cu FMI, a declarat miercuri, în cadrul unui briefing premierul Vladimir Filat.

Premierul a menţionat că doar după semnarea Memorandumului cu FMI Moldova va avea posibilitatea să obţină finanţare de la Comisia Europeană, dar şi de la alţi donatori care şi-au anunţat disponibiltatea de a ajuta Moldova. „Ne aşteptăm la semnarea unui memorandum de care depind relaţiile cu donatorii externi. Numai după acest acord vom începe negocierile cu donatorii care şi-au exprimat disponibilitatea de a ajuta Moldova, inclusiv este vorba de creditul promis de Federatia Rusa”, a precizat FIlat.

Vladimir Filat a anunţat că pe data de 19 octombrie la Chişinăiu va avea loc o reiune la care vor participa reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale, a donatorilor şi partenerilor Moldovei, în cadrul căreia vor fi discutate posibilităţie de finanţare a ţării.

Premierul nu a specificat condiţiile Memorandumului şi nici suma care ar putea fi oferită de FMI pentru acoperirea deficitului bugetar, menţionând că acestea vor fi făcute publice după finalizarea negocierilor. „Vom face publice detaliile şi paramentii înainte de semnare a Memorandumului astfel încăt cetăţenii vor cunoaşte detaliile”, a spus Filat

Referindu-se la aspectul social, premierul a dat asigurări că semnarea Memorandumului cu FMI nu va afecta cetăţenii. Una dintre condiţiile FMI ar putea fi reducerea cheltuielilor bugetare  însă premierul a spus că aceasta nu înseamnă neapărat reducerea salariilor şi cadrelor. “Cheltuielile publice nu sunt doar salarii, sunt un şir de măsuri administrative, de asemenea şi eficientizarea activităţii acestor instituţii. Noi nu vom accepta condiţionarea de un număr anumit de funcţionari, pentru că ne ducem într-o altă extremă ca şomajul”,  spus premierul.

În ce priveşte unele reforme ale politicii fiscale, Vladimir Filat a spus că viziunea guvernului este să avem o impozitare progresivîă. „Nu este corect să fie pus în acelaşi rând producătorii şi cei din domeniul jocurilor de noroc. De asemenea cei care deţin o poziţie monopolitsă şi cei care încep o afacere. Urmază să discutăm cu FMI şi vom lua o decizie asumată de toţi”, a declarat premierul.

Întrebat cum va influenţa problema alegerii preşedintelui ţării semnarea Memorandumului cu FMI, premierul a răspuns că Memorandumul va fi semnat de către Guvernul Rrepublicii Moldova, iar nealegerea şefului statului reprezintă nu o problemă în relaţile cu FMI ci pentru dezvoltarea ţării în ansamblu. „Acesată situaţie nu va afecta în mod direct semnarea Memorandumului cu FMI”, a declarat Vladimir Filat.

Misiunea Fondului Monetar Internaţional este condusă de negociatorul şef Nikolay Gueorguiev, director adjunct de divizie la FMI şi fost ministru adjunct de Finanţe în Bulgaria. Nikolay Gueorguiev îl va înlocui în această funcţie pe fostul şef de misiune, Graeme Justice. Din delegaţie vor face parte şi fostul rezident al FMI la Chişinău, Johan Mathisen, care vine în calitate de asistent al negociatorului-şef. Noul reprezentant permanent al FMI la Chişinău, numele căruia nu a fost anunţat încă, urmează să sosească săptămâna viitoare.
Experţii FMI vor avea săptămâna curentă întrevederi cu membrii guvernului, precum şi la Banca Naţională.

Potrivit unor experţi, valoarea îmrumuturilor acordte de FMI ar putea fi  între 200 şi 350 milioane de euro. Deficitul bugetar al Moldovei în 2009 se ridică la 8 mlrd. Lei sau 14% din PIB. Guvernul precedent a declarat că negocierile cu FMI eşuaseră din cauză că experţii Fondului au cerut micşorarea cheltuielilor bugetare, majorarea unor impozite şi deprecierea leului.

Guvernul actual prognozează pentru anul 2009 o căderea a PIB cu 8%, PIB fiind estimat la 57,4 miliarde de lei. Totodată, FMI prognozează pentru Moldova o contracţie de 9% în 2009 şi o creştere zero în 2010. Previziunile Fondului arată o rată a inflaţiei de 1.4% în 2009 şi 7,7% în 2010, precum şi un deficit al contului curent de 11,8% în 2009 şi 11,9% în 2010.

cuvinte-cheie: memorandum | FMI

Comentarii (0)

 

Related news

Sus