Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
15.10.2009

Catan: Cuiva nu îi convine că noi vrem să intrăm în Europa

"Nu cred că forţele politice sunt capabile la un asemenea act terorist. Nu cred şi sunt departe de aceste gânduri. Însă ştiu că sunt forţe care doresc să destabilizeze situaţia în ţară. Cuiva nu îi convine actuala putere, cuiva nu îi convine că noi vrem să intrăm în Europa, că vrem să implementăm standardele europene în conducerea noastră", a declarat ministrul Afacerilor Interne Victor Catan.

Totodată, Victor Catan a menţionat că sunt şi grupări teroriste peste hoatare, precum Al-Quaeda sau alte organizaţii care ar putea să aibă emisari în Moldova.

Catan nu a exclus că organizarea acţiunii teroriste ar putea avea urme transnistrene. "Noi am contactat organele de drept din regiunea transnistreană, deoarece grenada, care a fost detonată aseară, evident se trage din depozitele militare, care sunt în regiune", a spus Catan.

Intrebat daca acest caz este legat de ameninţările anterioare a premierului venite din partea lui Vladimir Voronin, Victor Catan a spus: "Premierul a vorbit de dimineaţa cu liderul PCRM, Vladimir Voronin, şi i-a solicitat să nu admită în continuare declaraţii care ar putea conduce la  destabilizări în societate".

La rândul său, Procurorul General, Valeriu Zubco, a declarat pentru presă că organele de anchetă vot investiga acest caz în complex. "Vor fi luate în consideraţie toate versiunile", a specificat procurorul, în contextul informaţiilor despre apelurile telefonice de ameninţare, care au fost înregistrate în seara zilei de miercuri, în anticamera primului ministru.

Directorul SIS Mihai Gheorghe a precizat că în dimineaţa zilei de miercuri, la orele 10.00 în anticamera premierului au parvenit câteva sunete cu ameninţări, dar care nu se refereau la ceea ce s-a întâmplat mai târziu în Piaţă. Ameninţările erau adresate actualei guvernări şi se refereau în special, la reformele iniţiate de noul guvern.

Mihai Gheorghe  a spus că a fost stabilit că apelurile au fost efectuate din străinătate, însă a evitat să numească ţara de unde au fost aceste apeluri.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus