Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat marţi Republica Moldova pentru tratamente inumane şi degradante aplicate unor cetăţeni moldoveni în timpul arestului preventiv, relatează AFP.
Bătuţi, legaţi cu lanţuri, victime ale şocurilor electrice, Valeriu Roşca şi Nicolae Roşca, 49, respectiv 30 de ani, au afirmat că au fost maltrataţi în momentul arestării şi apoi în timpul arestului preventiv la comisariatul din Chişinău, unde poliţia a încercat să le obţină mărturiile cu forţa.
Cei doi bărbaţi, arestaţi la 11 mai 2001 sub bănuiala de furt şi agresiune, se aflau la 13 iunie în comisariatul poliţiei din Ialoveni chiar în momentul în care o delegaţie a Comitetului pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei efectua o vizită în R.Moldova. Bătuţi din nou după plecarea delegaţiei, cei doi reclamanţi afirmă că, din cauza relelelor tratamente la care au fost supuşi, şi-au pierdut parţial auzul şi au frecvent dureri de cap.
Într-o scrisoare trimisă Curţii Europene la 15 septembrie 2003, cei doi se plâng, de asemenea, că au fost închişi în celule strâmte, în care erau înghesuiţi aproximativ 25 de deţinuţi într-un spaţiu de 25 de metri pătraţi, în timp ce zece oameni se aflau în celule de aproximativ doi metri pătraţi în aşteptarea audierilor, fără a beneficia de hrană, apă sau acces la toalete.
Cei doi reclamanţi mai spun că au fost privaţi de dreptul de a lua legătura cu avocaţii la începutul procedurii penale.
Judecătorii de la Strasbourg au decis că în acest caz a fost încălcat articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane şi degradante. CEDO a stabilit că cei doi urmează să primească despăgubiri în valoare de 15.000 de euro fiecare. NewsIn
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
20.10.2009CEDO a condamnat R. Moldova pentru tratamente inumane
Comentarii (0)