După o lungă pauză, pentru data de 6 noiembrie, la Viena, este programată o reuniune în formatul „5+2" de negocieri pentru reglementarea problemei transnistrene. În perioada premergătoare au avut loc o serie de întâlniri recente dintre participanţii la proces, inclusiv, cu reprezentanţii noului Guvern al Repubicii Moldova.
Iniţiativa reluării discuţiilor în format complet a fost formulată de Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Ministrul interimar al Afacerilor Externe al Republicii Elene, Dimitris Droutsas, şi salutată într-un mesaj de răspuns de către Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru reintegrarea ţării, Victor Osipov.
În cadrul reuniunii preconizate vor fi abordate chestiuni privind stadiul actual şi perspectivele procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi întărire a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului. Ultima reuniune în acest format a avut loc în iunie 2009.
La începutul acestei luni, tot la Viena, s-au întrunit mediatorii şi observatorii, care au pledat pentru reluarea cît mai grabnică a negocierilor pentru elaborarea şi adoptarea unui statut special al regiunii transnistrene cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.