Europarlamentarul român Sebastian Bodu a solicitat, joi, Uniunii Europene prin intermediul unei declaratâţii scrise, ajutor concret pentru Republica Moldova, dincolo de încurajări şi declaraţii de susţinere. Sebastian Bodu a făcut acest demers în plenul Parlamentului European în aceeaşi zi în care Comisia Europeană a prezentat o declaraţie privind situaţia financiară şi economică a Republicii Moldova.
"Raportul Comisiei Europene asupra situaţiei economice şi financiare a Republicii Moldova nu lasă loc la interpretări: Guvernul de la Chişinău trece prin momente grele provocate nu numai de recesiunea economică globală ci şi de decizii economice greşite sau prea mult amânate de fosta putere", a declarat europarlamentarul român.
Sebastian Bodu spune că opţiunea europeană a Republicii Moldova a devenit clară în acest moment. "Moldova doreşte să fie mult mai mult decât un simplu stat de la graniţa Uniunii. Acum, Moldova îşi caută aliaţi pentru a ieşi din picaj economic. Sprijinul blocului comunitar trebuie să devină concret, dincolo de încurajări şi declaraţii de sustâţinere şi apropiere", a spus europarlamentarul.
Sebastian Bodu consideră că o mână întinsă Moldovei, în acest moment, aduce cu sine o mai mare încredere a investitorilor în această ţară ceea ce "se traduce, pe termen lung, prin stabilitate şi evoluţie".
"Trăim într-o Europă globală, interconectată, şi nici un guvern nu poate face miracole de unul singur, mai ales când ele sunt aşteptate peste noapte de un popor uitat, pentru prea mult timp, de propriii conducători", a spus europarlamentarul român.