Cea mai recentă cerere de aderare la UE a fost depusă de Islanda în iulie 2009 şi este analizată în prezent de către CE. Croaţia ar putea finaliza negocierile de aderare anul viitor.
Comisia a publicat raportul său anual privind progresele înregistrate de ţările care doresc să devină state membre ale UE. Potrivit acestui raport, Croaţia a intrat în ultima etapă a negocierilor de aderare şi trebuie să-şi continue eforturile pentru a întruni criteriile de aderare - în special în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.
Croaţia, stat balcanic cu o populaţie de 4,4 milioane de locuitori, urma să devină cel de-al 28-lea stat membru al UE în 2011. Însă o dispută pe marginea frontierelor cu Slovenia a blocat negocierile timp de peste un an. Acestea au fost reluate de curând, după ce ţările au convenit asupra unei proceduri de rezolvare a neînţelegerilor.
De la data publicării raportului de anul trecut, alte trei state - Albania, Muntenegru şi Islanda - şi-au depus cererea de aderare. Islanda a trecut un prim test la puţin timp de la depunerea cererii, atunci când miniştrii de externe europeni au solicitat Comisiei să evalueze eligibilitatea acestei ţări situate în Atlanticul de Nord ca stat membru.
Albania şi Muntenegru s-au alăturat grupului de ţări balcanice care doresc să adere la UE, care include deja Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Raportul arată că alegerile parlamentare desfăşurate de curând în Albania şi Muntenegru au respectat standardele solicitate, dar ambele ţări trebuie să-şi consolideze în continuare statul de drept. De asemenea, acesta recomandă activarea unui acord comercial interimar UE-Serbia şi solicită Bosniei şi Herţegovinei să intensifice principalele reforme.
Deşi Serbia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Muntenegru se confruntă cu numeroase obstacole în calea aderării la UE, cetăţenii acestor ţări ar putea avea din luna ianuarie dreptul de a circula pe teritoriul UE fără viză.
În ceea ce priveşte Turcia, raportul subliniază că UE apreciază recentul impuls dat reformei politice. De asemenea, aplaudă reluarea, după un secol de ostilităţi, a relaţiilor cu Armenia, precum şi eforturile Turciei de a pune capăt conflictului de lungă durată cu minoritatea kurdă.
Kosovo, fostă provincie sârbă care şi-a declarat independenţa în februarie 2008, se află încă într-un stadiu incipient al relaţiilor cu UE. Un document separat arată care sunt principalele domenii politice asupra cărora Kosovo trebuie să se concentreze, specificând şi modalităţile prin care UE poate sprijini acest proces.
În prezent, doar trei ţări - Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei - au obţinut statutul de ţări candidate la aderare.
Mai multe despre extinderea UE