Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.10.2009

Mihai Ghimpu a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată de Parlament la 20 octombrie 2009

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată de Parlament la 20 octombrie 2009.

Amendamentele se referă la Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, precum şi la Legea cu privire la Guvern.

Prin modificările operate funcţia de viceministru a fost exclusă din categoria funcţionarilor publici de conducere de nivel superior şi inclusă în rangul funcţiilor de demnitate publică.

Amendamentul la art. 20 din Legea cu privire la Guvern va avea ca efect încetarea de drept şi simultană a funcţiei de ministru şi viceministru. Totodată, pentru cazurile în care noua conducere va aprecia profesionalismul şi capacităţile de muncă ale locţiitorului conducerii precedente, a fost instituită excepţia, care va permite Guvernului să reconfirme persoana în funcţia de viceministru, la propunerea ministrului.

Prin alt decret prezidenţial a fost promulgată Legea pentru modificarea Codului Audiovizualului al Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 20 octombrie 2009.

Prin adoptarea legii respective a fost simplificată procedura de alegere a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi ai Consiliului de Observatori al IPNA Compania "Teleradio-Moldova".

În conformitate cu modificările operate în Codul Audiovizualului, aceştea urmează a fi aleşi cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Potrivit prevederilor anterioare, membrii CCA şi CO erau aleşi cu votul a trei cincimi din numărul total al deputaţilor.

Preşedintele interimar a promulgat Legea pentru modificarea articolului 4 din Legea despre statutul deputatului, adoptată de Parlament la 20 octombrie 2009.

Noua redacţie a art. 4 stabileşte că persoanele delegate de Parlament în organele centrale ale administraţiei de stat pot cumula exercitarea acestei misiuni cu mandatul de deputat pe o durată de cel mult 6 luni.

Preşedintele interimar a promulgat, de asemenea, şi Legea  pentru modificarea articolului 6 din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei, adoptată de Parlament la 15 octombrie 2009.

Potrivit modificării 4 membri din componenţa Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei vor fi desemnaţi de Procurorul General la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Anterior aceştea erau desemnaţi de Colegiul Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus