Trimite e-mail | Printeaza
Externe
27.10.2009

Parlamentul României a aprobat modificarea Legii cetăţeniei

Deputaţii au adoptat cu 209 voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri, OUG 36 din 2009 pentru modificarea Legii cetăţeniei prin care este uşurată modalitatea de redobândire a cetăţeniei române pentru cei care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată fără acceptul lor.

Legea de aprobare a ordonanţei a beneficiat de sprijinul tuturor grupurilor parlamentare din Cameră fiind considerată drept un act reparatoriu faţă de cei care şi-au pierdut cetăţenia română din cauza circumstanţelor istorice. "Legea este susţinută de toţi membrii grupului minorităţilor naţionale care văd în adoptarea legii drept un progres important în democraţia românească", a apreciat deputatul Aurel Vainer, reprezentantul comunităţii evreieşti. La rândul său, liderul grupului UDMR, Marton Arpad a salutat adoptarea legii. "Legea este o lege care poate fi dată ca exemplu demn de urmat pentru toate ţările din Uniunea Europeană", a spus Marton atrăgând însă atenţia că autorităţile guvernamentale trebuie să faciliteze considerabil procedura de redobândire a cetăţeniei pentru că normele actuale sunt descurajante pentru doritori.

Legea a suferit câteva modificări în Comisia juridică faţă de forma adoptată de Senat. Astfel, persoanele care au pierdut cetăţenia din motive neimputabile lor precum şi descendenţii lor până la gradul III nu reprimesc cetăţenia prin recunoaştere, ci la cerere. În al doilea rând, numărul membrilor comisiei din Ministerul de Justiţie care analizează dosarele de redobândire a cetăţeniei a fost crescut de la 12 la 15 plus preşedinte. În cazul respingerii cererii de redobândire a calităţii de cetăţean român, deputaţii jurişti au dat posibilitatea unui recurs chiar şi în cazul în care contestaţia a fost anterior judecată de către o curte de apel. Astfel nemulţumiţii pot face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Senatul a adoptat pe 9 iunie, cu 85 de voturi pentru şi şapte împotrivă, OUG 36/2009 care modifică Legea cetăţeniei, astfel că persoanele care au pierdut cetăţenia română şi descendenţii lor până la gradul III să poată cere redobândirea acesteia imediat după obţinerea dreptului de şedere.

Potrivit ordonanţei adoptate de senatori, persoanele care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor şi descendenţii acestora până la gradul III pot depune cererea de redobândire sau acordare a cetăţeniei după obţinerea dreptului de şedere, fiind eliminat termenul de 4 ani de la data obţinerii acestui drept, condiţie conţinută în vechea formă a Legii cetăţeniei.

Senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă, a spus că membrii comisiei au adoptat o serie de amendamente care se referă la "creşterea capacităţii administrative de procesare a cererilor". Mai precis, potrivit unuia din amendamentele invocate de senatorul PSD, persoanele care solicită recunoaşterea cetăţeniei (redobândirea) pot depune actele necesare şi la instituţia Prefectului din orice judeţ, respectiv misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, iar cererile vor fi înaintate comisiei pentru cetăţenie din cadrul ministerului Justiţiei. Corlăţean a spus că acest amendament vine în întâmpinarea dificultăţilor celor care doresc să-şi depună cererea de redobândire a cetăţeniei şi care, din diverse motive, nu pot ajunge în România.

Corlăţean a explicat că legea face şi o reparaţie istorică, în special pentru descendenţii persoanelor care şi-au pierdut abuziv cetăţenia, dar respectă şi criteriile europene. "S-a decis ca acordarea la cerere să rămână prin procedură individuală. Nu este vorba de acordarea cetăţeniei în masă, rămâne şi analiza dosarelor, care este una riguroasă", a explicat el, amintind de îngrijorările din cancelariile din UE despre acordarea cetăţeniei.

Un alt amendament votat în comisie majorează numărul membrilor Comisiei de acordare a cetăţeniei din cadrul ministerului Justiţiei de la opt, cât prevede OUG 36/2009, la 12. "Cererile de cetăţenie se procesau într-un ritm destul de lent. Ordonanţa Guvernului şi amendamentele pe care noi le formulăm în Parlament doresc tocmai accelerarea ritmului în care sunt procesate aceste cereri ", a mai afirmat senatorul PSD, adăugând că procesul poate fi accelerat şi printr-o activitate permanentă a comisiei.

De asemenea, noua formă a Legii propusă prin ordonanţă prevede că preşedintele Comisiei pentru cetăţenie poate cere, de la orice autoritate, relaţii cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind loialitatea faţă de statul român şi lipsa condamnărilor, impuse solicitantului. Nu în ultimul rând, legea a fost modificată astfel încât termenul de verificare a condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române a fost redus de la minimum şase luni la maximum cinci luni de la data înregistrării cererii, iar interviul prin care se făcea dovada cunoaşterii limbii române a fost eliminat în cazul redobândirii cetăţeniei. (NewsIn)

cuvinte-cheie: cetatenie | române

Comentarii (4)

 

Related news

Sus