Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.11.2009

Filat: Angajamentele asumate de Moldova în raport cu NATO vor fi îndeplinite

Prim-ministrul Vladimir Filat a avut luni o întrevedere cu Delegaţia Adunării Parlamentare a Alianţei Nord-Atlantice (NATO), care se află în vizită în Republica Moldova.
 
Discuţia s-a axat pe situaţia social-economică din Republica Moldova, efectele crizei financiare, negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, conflictul transnistrean şi relaţia Republicii Moldova cu NATO.
 
Prim-ministrul a informat Delegaţia despre rezultatele negocierilor cu Misiunea Fondului Internaţional, care s-a aflat în Moldova în perioada 14-28 octombrie, dar şi despre începerea negocierilor asupra noului Acord între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

„Mizăm că deja la finele anului 2009 vor demara negocierile privind semnarea Acordului de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova", a spus Vladimir Filat.
 
Prim-ministrul a mulţumit pentru sprijinul constant acordat de  NATO statului nostru.
 
„Sperăm că activităţile NATO referitor la susţinerea proiectului de nimicirea pesticidelor inutilizabile va continua, aceasta fiind o necesitate pentru  Republica Moldova. De asemenea, ţara noastră va continua să participe la acţiunile prevăzute în Planul  individual de parteneriat Republica Moldova - NATO", a spus Vladimir Filat.
 
Prim-ministrul a menţionat că toate angajamentele asumate de Republica Moldova în raport cu Alianţa Nord - Atlantică  vor fi îndeplinite.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus