Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.11.2009

Emil Boc a dispus redactarea actelor normative necesare aplicării acordurilor bilaterale semnate cu Moldova

Emil Boc a dispus redactarea actelor normative necesare aplicării acordurilor bilaterale semnate cu Moldova

Premierul României Emil Boc a convocat joi, la Palatul Victoria, o reuniune interministerială de lucru în vederea implementării acordurilor semnate cu Republica Moldova în cursul săptămânii trecute.

Şeful Executivului a dispus ca ministerele implicate să redacteze actele normative necesare aplicării acordurilor bilaterale semnate în vederea facilitării colaborării consulare, politice, economice şi sectoriale dintre cele două state, informează Biroul de presă al Guvernului României.

În domeniul consular, este prioritară aplicarea Acordului privind micul trafic la frontieră. Astfel, în cursul reuniunii de astăzi, primul-ministru Emil Boc a solicitat experţilor din ministere să colaboreze cu consiliile judeţene din zona de graniţă, în vederea aplicării prevederilor asumate. Şeful Executivului a solicitat experţilor să ţină cont în redactarea acestui act normativ de toate implicaţiile aplicării acestui acord, inclusiv în contextul viitoarei intrări a României în zona Schengen.

Comitetul ministerial a luat în discuţie şi posibilitatea acordării de către România Republicii Moldova a unui număr de 400.000 de doze de vaccin gripal cu tulpină pandemică, urmând să fie dispuse detaliile acestei donaţii.

La întâlnire au participat miniştrii în exerciţiu ai: Finanţelor - Gheorghe Pogea, Transporturilor şi Infrastructurii - Radu Berceanu, Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Gabriel Sandu, Economiei - Adriean Videanu, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

În contextul vizitei primului-ministru Vladimir Filat la Bucureşti, au fost semnate o serie de acorduri bilaterale între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova:

* Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră

* Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat dintre România şi Republica Moldova,

* Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti, la 14 august 1992

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus