După aproape 30 de zile de duel politic, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a ajuns la final. Sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 7,00, se pune punct prezentărilor de mesaje, dar şi dezbaterilor privind opţiunilor politice ale candidaţilor .
Au intrat în cursă 12 cetăţeni români dornici să-şi adjudece fotoliul de la Cotroceni: Traian Băsescu (susţinut de PD-L), Mircea Geoană (Alianţa PSD+PC), Crin Antonescu (PNL), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Kelemen Hunor (UDMR), George Becali (PNG-CD), Sorin Oprescu (independent), Gheorghe Eduard Manole (independent), Constantin Ninel Potîrcă (independent), Remus Cernea (PV), Ovidiu Iane (PER), Constantin Rotaru (PAS).
Ultima confruntare electorală a fost găzduită, vineri seară, la Palatul Parlamentului. Organizatorul - Institutul pentru Politici Publice - a invitat candidaţii clasaţi pe primele trei locuri în sondajele de opinie: Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Dezbaterea a inclus nouă teme de interes general.
Prima confruntare electorală s-a desfăşurat pe 14 noiembrie la Cluj-Napoca între Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Temele abordate în cadrul dezbaterii respective au fost legate de educaţie, descentralizarea administraţiei şi economie.
Cea de-a doua dezbatere, desfăşurată la postul public de televiziune, a avut loc pe 18 noiembrie, între candidaţii Remus Cernea, Ovidiu Iane, Constantin Rotaru şi Constantin Ninel Potîrcă. Ei şi-au prezentat viziunile despre politica fiscală, metodele de ieşire din criza economică, probleme din sănătate şi educaţie.
Tot duminică, românii vor avea posibilitatea să-şi spună părerea cu privire la parlamentul unicameral şi la reducerea numărului de membri ai legislativului. Alegătorul care doreşte să-şi exercite dreptul de vot la referendum va primi în mod obligatoriu două buletine corespunzătoare celor două întrebări legate de reducerea numărului de parlamentari şi de constituirea parlamentului unicameral, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.
Buletinele de vot conţinând cele două probleme supuse referendumului vor fi tipărite în culori diferite, respectiv buletinul de vot numărul 1, cu întrebarea ''Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?'', în negru, iar buletinul numărul 2, cu întrebarea "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?", în albastru.
Referendumul se va desfăşura în aceleaşi secţii de votare ca şi alegerile prezidenţiale, urmând să fie amplasate trei urne.
Începând de sâmbătă, ora 7,00, până la ora închiderii urnelor de vot, duminică la ora 21,00, radiodifuzorii nu mai pot difuza emisiuni electorale, astfel cum acestea sunt definite prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 853/2009.
CNA a atras atenţia, vineri, că, începând cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor, este interzisă difuzarea oricăror mesaje cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor electorale, a prezentării de însemne electorale sau a altor forme de promovare electorală, precum şi invitarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi, excepţie făcând situaţiile de acordare a dreptului la replică, în condiţiile prevăzute la art. 9 din decizie.
"Reflectarea desfăşurării votării în cadrul programelor informative din ziua de 22 noiembrie nu se încadrează în categoria emisiunilor electorale şi este permisă în condiţiile neinfluenţării intenţiilor de vot ale electoratului. Având în vedere abaterile constatate la ultimele alegeri cu ocazia anunţării rezultatelor estimate prin exit poll, Consiliul atrage atenţia că, potrivit prevederilor legale, difuzarea acestora este permisă numai după ora 21, ora oficială de închidere a urnelor", precizează CNA.
De asemenea, în perioada de după încheierea votării, 22 noiembrie ora 21,00, şi până la data la care Curtea Constituţională aduce la cunoştinţă publică numele candidaţilor şi ziua votării pentru turul doi de scrutin, este interzisă difuzarea emisiunilor specifice campaniei electorale, fiind aplicabile dispoziţiile generale ale Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Codului audiovizual adoptat prin Decizia CNA nr. 187/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în special cele în materia asigurării informării corecte şi a pluralismului. AGERPRES