Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.11.2009

Parlamentul European şi APCE va acorda asistenţă Legislativului moldovean

Proiectul are drept scop atât consolidarea capacităţilor funcţionale pentru organizarea eficientă a Parlamentului Republicii Moldova, în special modul de organizare şi funcţionare a Aparatului Parlamentului, procesul de luare a deciziilor, precum şi modalitatea de funcţionare a comisiilor parlamentare, cât şi redresarea necesităţilor tehnice ale Parlamentului. Despre acest lucru a discutat Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu în cadrul unei întrevederi cu experţii Secretariatului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Willem Hendrik de Beaufort şi Olga Kostenko, informează Serviciul de presă al Parlamentului.

Experţii Secretariatului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au exprimat disponibilitatea instituţiei pe care o reprezintă în acordarea susţinerii necesare pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova în modernizarea şi democratizarea societăţii. După o serie de întrevederi planificate pentru zilele următoare, inclusiv cu reprezentanţi ai societăţii civile, experţii vor prezenta un şir de recomandări Secretariatului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care vor fi incluse ulterior într-un proiect menit să ofere asistenţă Republicii Moldova în promovarea democraţiei parlamentare.

Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu a adus mulţumiri pentru interesul constant manifestat de APCE pentru republica noastră, pentru intenţiile de a contribui la consolidarea capacităţilor funcţionale ale Parlamentului, precizând că Republica Moldova îşi doreşte valorificarea experienţei Consiliului Europei. În acest context, Mihai Ghimpu a precizat că intenţiile Alianţei pentru Integrare Europeană de a adera la UE şi a ajusta cadrul legal la standardele europene pot fi realizate cu ajutorul unor specialişti bine pregătiţi, orice asistenţă fiind  binevenită.

Mihai Ghimpu a solicitat susţinere din partea Consiliului Europei în vederea organizării eficiente a activităţii Parlamentului Republicii Moldova. Este vorba în special de organizarea trainingurilor şi seminarelor de specialitate pentru deputaţi şi funcţionari în cadrul instituţiilor de profil ale statelor membre UE şi a organizaţiilor interparlamentare internaţionale, organizarea cursurilor de studiere a limbilor engleză, franceză, germană, dotarea Parlamentului cu tehnică de calcul şi echipament performant, crearea unei reţele computerizate interne care ar asigura deputaţilor şi funcţionarilor o documentare adecvată. Preşedintele Parlamentului a insistat şi asupra ajustării legislaţiei cu privire la funcţionarul public la standardele internaţionale, totodată precizând că vor fi iniţiate discuţii pentru ca fiecare deputat să fie asistat de un consilier, potrivit normelor internaţionale, ceea ce ar spori eficienţa muncii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus