Aţi mai fost ministru al Economiei până în 2006. Când v-a fost mai confortabil, atunci sau acum?
Noţiunea de confort nu e valabilă nici pentru fostul mandat, nici pentru actualul. Cel mai bine mi-a fost în business. Acum este mai greu în sensul că problemele sunt altele. E una când eşti ministru şi beneficiezi de o creştere economică de 7% pe an. E alta - pe timp de criză. Atunci aveam sentimentul că sunt o roticică micuţă. Acum am altă motivaţie. Am dat ochii cu oameni, am trecut prin campanie, am făcut promisiuni. Şi e normal să ardă scaunul sub tine când eşti în poziţia asta. Am de gând să fac carieră politică în continuare. Nu-s oportunist: am venit, am făcut, m-am dus. Nu! Am 41 de ani şi am intrat în politică târziu, în raport cu alţii. Şi chiar mă gândesc să fiu responsabil.
Dar cum s-au schimbat relaţiile dintre putere şi mediul de afaceri în acest răstimp?
Din 2006, după plecarea mea (dar nu neapărat din această cauză), am avut un regres în ceea ce ţine de reformele în domeniul businessului. M-a mirat ceea ce am găsit. Abordările celor de la guvernare s-au schimbat: „după noi - măcar potopul!" Eu continuam ceea ce începuse domnul Marian Lupu - descătuşarea mediului de afaceri. Credem în continuare că statul este slăbuţ, constrâns în posibilităţi, şi atunci să încercăm măcar să nu le încurcăm oamenilor de afaceri. În condiţiile actuale, trebuie să descentralizăm capacitatea decizională şi să lăsăm la discreţia businessului ce afaceri să facă. La noi, din contră, s-a dirijat excesiv de centralizat. De aceea am înregistrat un regres.
Totuşi, s-a făcut ghilotina, s-a introdus cota zero la impozitul pe venit - măsuri apreciate ca liberalizare economică...
În guvernul comunist eram cel mai mare liberal, acum sunt cel mai aprig social-democrat. O zic mai mult în glumă. Dar, până la urmă trebuie să liberalizăm economia, să reconsiderăm rolul statului în economia reală şi în reglementare. Taxa zero nu înseamnă neapărat liberalizare. Nici pe departe nu a compensat acţiunile statului de reprimare a activităţii economice. În multe studii, realizate inclusiv de străini, se constată că politica fiscală este al cincilea sau al şaselea criteriu la decizia investiţională. Nu e lucrul principal. Pe de o parte aveam taxa zero, iar pe de altă parte - o administrare fiscală foarte restrictivă, care anihila întreg efectul facilităţii. Nu zic că taxa zero e rea, dar nu este determinantă. De fapt, cu o mână s-a dat, iar cu două s-a luat. Nu întâmplător, noi am început cu eliminarea restricţiilor. În plină criză este un instrument important, dar şi gratuit. E o abordare a noastră - începem cu scoaterea constrângerilor, după care venim cu suport. Ajutorul pentru mediul de afaceri este, de fapt, un fir roşu care parcurge întreg Planul de stabilizare şi recuperare economică.
Opoziţia vă reproşează însă că planul anticriză este mai degrabă unul de optimizare bugetară. Se prevăd majorări concrete de accize şi taxe, în timp ce promisiunile pentru business par a fi mai vagi. Cum comentaţi aceste afirmaţii?
Citez din Plan: „Elaborarea unui proiect de lege consolidat referitor la simplificarea şi optimizarea procedurilor, termenelor şi costurilor pentru iniţierea, desfăşurarea şi recepţia lucrărilor în proiectare şi construcţii, şi controlul calităţii în construcţii". Este un punct foarte concret. Astăzi, avem oameni de afaceri care pierd ani şi bani enormi când deschid un şantier. Eliminarea acestor constrângeri nu e o acţiune concretă? Pur şi simplu cineva vrea să o observe, cineva - nu. În evaluările Băncii Mondial autorizaţia în construcţii figurează ca cea mai mare constrângere. Multe companii au spus: „mai bine anulaţi taxa zero, dar scoateţi barierele administrative". Nu-i normal să cheltui bani pentru teren şi lucrări, ca apoi să aştepţi ani în şir autorizaţia. Cu referire la construcţii, ne propunem să atragem finanţare prin băncile comerciale, pentru a le da posibilitatea să reeşaloneze creditele. Am examinat şi propunerea ce viza cumpărarea acestor construcţii de către stat. Dar de unde resurse? Doi, e o procedură netransparentă, fiindcă nu ajung bani pentru toate construcţiile. Şi atunci cine decide ce cumpărăm şi ce nu? Distorsionăm relaţiile normale de piaţă. Avem o altă soluţie - o să atragem resurse creditare din afară şi, prin linii bancare, vom încuraja scăderea dobânzilor şi reeşalonarea creditelor. De unde bani? Lucrăm cu BERD, cu Corporaţia Financiară Internaţională, cu Banca Europeană de Investiţii. În plus, nu ne limităm la construcţia de apartamente. O să găsiţi un program interesant ce prevede reabilitarea termică a blocurilor. Este front de lucru pentru firme, dea Domnul sănătate! Majoritatea blocurilor au probleme ce ţin de eficienţă termică. În afară de aceasta, sunt multe acţiuni care nu pot fi cuantificate acum, dar efectul lor în bani va fi foarte mare. În cazul transportatorilor, de exemplu, a fost solicitarea să nu se achite doar o dată în an taxele rutiere, dar să se facă reeşalonat, pentru a scădea presiunea fiscală. Am mers în întâmpinare. Da, nu tot ceea ce au cerut asociaţiile profesionale se regăseşte în program, dar majoritatea propunerilor critice au fost acceptate. Avem un şir de propuneri ce vizează competitivitatea în serviciile de transport feroviar şi cel aerian. Doar eliminarea constrângerilor va da un spor de competitivitate de 25%. Cel puţin o treime din licenţe vor dispărea. Un alt exemplu - capitalizarea Fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri. De la 5 milioane va creşte la 100 milioane lei. Nu este o propunere concretă? Cineva nu vrea să o observe. Experienţa a arătat că dintr-un leu alocat acestui Fond s-au capitalizat încă trei lei sub formă de credit. Dea Domnul, la 100 de milioane să avem credite de 300 mil! E puţin?
Planul de recuperare economică nu prevede majorări esenţiale la impozite, TVA. Guvernul anterior avea câteva propuneri în acest sens...
Nu-i secret că bugetul de stat este format preponderent din impozite indirecte, adică TVA, accize. Vom încerca să schimbăm, încetul cu încetul, această structură. Nu întâmplător am dinamizat procesul de impozitare a imobilelor. În toată lumea, stabilitatea bugetului este asigurată de impozitele directe, de cele pe imobil, pe venit. La noi nu s-a dorit acest lucru, fiind „comodă" situaţia în care 70% din venituri se bazau pe importuri. Am nimerit într-un cerc vicios. De aceea, ne-a fost foarte greu, în condiţiile în care două obiective se bat cap în cap. Pe termen scurt trebuie să stabilizăm finanţele publice, iar pe termen mediu - să relansăm economia. Ce au făcut alte ţări? Relaxare fiscală. Noi însă nu ne-o putem permite, deoarece ea a fost făcută cu câţiva ani în urmă şi încă nu se ştie rezultatul. Ce se mai faci? Să reduci TVA când bugetul se ţine pe TVA? Nu ne-au lăsat spaţiu de manevră. Un alt instrument este investiţia amplă în infrastructură, din contul surselor bugetare interne. Toţi au avut fonduri de stabilizare, pentru generaţii următoare, etc. Noi am avut astfel de fonduri? În loc să găsim un fond pentru dezvoltare, am găsit un deficit enorm. Am fost nevoiţi să restrângem investiţiile capitale, dar nu integral. Dacă, totuşi, sunt programe în care un leu investit de stat aduce alţi 6-7 lei, desigur că vom finanţa aceste proiecte. Ni s-a reproşat că subvenţiile în agricultură au fost reduse. Ok, fondul de subvenţionare rămâne cam la aceeaşi valoare, dar alocările suplimentare pentru sector în cadrul programului „Compact", de exemplu, sunt de 90 mil USD. Aproape 1 miliard lei se va duce tot în sector. Nu sunt bani bugetari, dar aceşti bani vin în ţară şi, poate, vor fi folosiţi mai eficient. Ceea ce am tăiat din sector prin reducerea alocaţiilor bugetare vine înapoi prin programe de dezvoltare susţinute de donatori străini. Un principiu de bază în programul anticriză este echilibrul - dacă luăm ceva dintr-un sector, trebuie de returnat înapoi.
Aţi declarat anterior că nu există finanţare deplină pentru programul anticriză. Nu vă temeţi să repetaţi soarta zecilor de strategii care, în lipsă de bani, au rămas doar pe hârtie?
În primul rând, programul nostru nu este „foarte măreţ", nu este unul foarte ambiţios, dar este realist. Se cere o finanţare de 10 miliarde lei pe doi ani de zile sau de circa 9% din Produsul Intern Brut. Avem resurse bugetare limitate şi sunt unele programe neacoperite. De exemplu - reabilitarea termică a blocurilor. Însă, în baza acestei idei trebuie să facem o fişă de proiect şi să promovăm acest proiect. Într-adevăr există găuri financiare, dar donatorii pot fi convinşi să dea aceşti bani. Noi pregătim pentru fiecare idee neacoperită câte o fişă de proiect.
Care totuşi ar fi, de exemplu, cinci acţiuni prioritare pentru susţinerea mediului de afaceri?
Mi-e foarte greu să evidenţiez. Avem peste 60 de constrângeri care vor fi eliminate. Este greu de spus care e mai importantă - reducerea numărului de licenţe, alocarea carnetelor TIR sau simplificarea autorizării în construcţii. Desigur, avem o viziune în ceea ce ţine de motoarele de creştere. Construcţiile, ca în toată lumea, vor fi în continuare un motor de creştere. La fel - transporturile, dar urmează să se facă investiţii masive în infrastructura rutieră.
Există o veşnică întrebare a oamenilor de afaceri din R. Moldova: unde găsim credite ieftine? Ce le răspundeţi?
În primul rând, businessul bancar este tot un business. Şi nu dorim să indicăm care să fie rata dobânzii. Însă, trebuie să recunoaştem că băncile sunt în capcană: pline de lichidităţi, dar cu costuri foarte mari. Nu avem de gând să intervenim pentru a restructura anumite active toxice. E funcţia bancherului să filtreze proiectele pe care le finanţează. Ei, de fapt, apreciază viabilitatea unui business. Problema ţine de diminuarea costurilor. Iată că noi mergem pe atragerea liniilor de creditare străine. Un exemplu foarte bun în acest sens este creditul de 22.5 mil dolari alocat de Banca Mondială în cadrul Proiectului de ameliorare a competitivităţii. Sunt resurse care nimeresc în sectorul bancar la o dobândă de 4.5%. Dacă acest proiect va merge bine, vom putea înmulţi suma la cel puţin 150 mil dolari. Vrem să atragem finanţări externe care să le permită băncilor să scape de corelarea obligatorie cu ratele la depozite, astfel ca dobânzile la credite să fie trase în jos. Suntem conştienţi că nu relansăm economia, până când nu repornim creditarea. Aşi vedea o politică mai relaxată a Băncii Naţionale în ceea ce priveşte creditarea, deşi nu mă apuc să comentez acţiunile BNM în plină criză. Am stabilit o întâlnire cu noul guvernator şi cu Asociaţia Băncilor pentru a mişca problema din loc. Înţelegem că foarte multe IMM-uri au idei bune de afaceri, dar nu au istorie creditară, nu au gaj. Şi dacă este problema garantării, vom capitaliza fondul respectiv, ca şi instrument care ajută creditarea.
Înainte de lansarea planului anticriză s-a făcut un diagnostic al economiei. În ce stare este pacientul?
Există o anumită stabilizare pe filierele pe care a venit criza. Se resimte o oarecare înviorare a remitenţelor. Exporturile, cel puţin, nu scad. În construcţii, situaţia tot s-a stabilizat. În comerţul intern însă avem în continuare scădere, ceea ce înseamnă că nu am atins pragul de jos al crizei. Dar, suntem aproape de zona de jos, cred că acest lucru îl vom resimţi pe sfârşit de an. Sperăm că în februarie-martie revenim pe un trend normal. Totuşi, cred că vom ieşi greu din criză, nu va fi o revenire bruscă. Discuţiile despre măsurile anticriză pe care le purtăm acum trebuiau să aibă loc exact cu un an în urmă. Am pierdut un an de zile. Am intrat mai greu, deci - vom ieşi mai greu în criză. Desigur, vom depinde de economiile mari cu care facem comerţ. Dar, ce folos că în Germania creşte consumul, dacă la noi creditarea e blocată şi nu putem răspunde cu o ofertă potrivită pentru acest consum? Poate să mă critice cine n-ar vrea! Eu pot să-i întreb, în schimb, cum au putut să construiască bugetul pe o creştere economică de 6%, când era evident că suntem pe minus 9%? Nu se vedea oare atunci criza? Şi să nu-mi zică că tăiem din buget, pentru că tăiem cheltuieli virtuale, fără acoperire bugetară reală.
Guvernul a anunţat că va demara o strategie de comunicare pentru a explica programul anticriză. Există temeri că planul nu va fi înţeles de popor sau sunt măsuri care trebuie „explicate" mai bine ca să fie acceptate?
Guvernul actual consideră că cetăţenii noştri sunt mult mai înţelepţi decât se crede. Când le spunem oamenilor să strângă cureaua, contăm pe înţelegere, dar ştim că trebuie de comunicat cu ei, să-i convingem prin acţiuni concrete că şi statul face acelaşi lucru. Programul nu e steril, s-a elaborat cu participarea organelor care reprezintă societatea - sindicate, patronate, asociaţii profesionale. Este un compromis, deoarece varianta iniţială a planului era mai dură. Ne propunem, de fapt, să restabilim încrederea populaţiei în capacitatea Guvernului. (ECOnomist)
