Polonia este gata să înceapă, miercuri, 9 decembrie, negocierile privind acordarea Moldovei a unui credit de 15 mil dolari SUA pentru acoperirea deficitului bugetar.
În cadrul şedinţei de marţi, Guvernul Moldovei a aprobat decizia privind iniţierea negocierilor pe marginea acordului de credit cu Polonia.
Ministrul Finanţelor Veaceslav Negruţa a comunicat că, potrivit înţelegerilor obţinute anterior, creditul va fi acordat pe un termen de 1 an, la o rată a dobânzii ce va fi stabilită în cadrul negocierilor. Aceasta ar putea constitui de 3-4% anual.
Mijloacele creditare vor fi alocate pe parcursul a 3 luni de la intrarea în vigoare a acordului de creditare.