Potrivit Serviciul de presă al Procuraturii Generale, în 11 luni ale anului 2009, Procuratura a efectuat un şir de controale pentru a identifica în anumite sectoare disfuncţii ce constituie factori de risc faţă de corupţie, cu reacţionarea în conformitate cu atribuţiile procurorilor împotriva actelor ilegale.
Urmare acestei activităţi au fost înregistraţi următorii indici: 304 de controale; de către procurori au fost pornite 20 cauze penale; au fost înaintate: 109 sesizări privind lichidarea derogărilor de lege, 13 recursuri, 15 cereri de chemare în judecată în valoare de 3.100.400 lei, au fost pornite 17 proceduri contravenţionale.
Măsurile realizate în cursul a 11 luni 2009 au fost orientate spre identificarea factorilor de risc faţă de corupţie în cadrul organelor administraţiei publice centrale, întru contracararea birocratismului şi formalismului.
Activitatea extrajudiciară a procuraturii în acest sens a avut o deosebită importanţă dat fiind faptul, că prin realizarea ei se anihilează factorii determinanţi ai actului de corupţie.
Un şir de controale au fost realizate în domeniile:atribuirii de către organele administraţiei publice a valorilor imobiliare; achiziţiilor publice de mărfuri, lucrări şi servicii; respectării legislaţiei cu privire la petiţionare şi contracararea birocratismului în instituţiile publice; achitării drepturilor de import la trecerea mărfurilor peste frontiera vamală şi achitării TVA la bugetul public; licenţierii diferitor genuri de activitate; autorizării şi amplasării staţiilor de alimentare, a depozitelor de produse petroliere şi gaze pe teritoriul Republicii Moldova;activităţii oficiilor de executare, etc.