Guvernul Filat a decis sa propuna spre semnare Presedintelui interimar al R. Moldova proiectul Decretului privind numirea lui Alexei Roibu in functia de sef al Serviciului Graniceri, comandant al Trupelor de graniceri. Prim-ministrul Vlad Filat a mentionat ca pina la finele saptaminii curente Alexei Roibu urmeaza sa pregateasca pachetul de documente necesare pentru eliminarea sirmei ghimpate din zona de frontiera a riului Prut.
Iniţiativa de scoatere a gardului de sîrmă ghimpată este dictată de actualitatea geopolitică şi evoluţia unor evenimente care au loc pe continentul european inclusiv şi în RM. Totodată această iniţiativă este condiţionată de mai multe adresări ale populaţiei, a agenţilor economici, a funcţionarilor administraţiei publice locale şi în special în baza unor decizii ale consiliilor raionale Ungheni, Nisporeni, Făleşti.
În zona de frontieră de vest a Republicii Moldova sînt situate 11 unităţi teritorial administrative de nivelul II, adică 11 raioane, acestea sînt: Briceni, Edineţ, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hînceşti, Leova, Cantemir,Cahul.
În plan economic, atît raioanele din această zonă de frontieră cît şi RM în ansamblu, vor avea de cîştigat, prin participarea şi absorbţia unor fonduri de finanţare europene nerambursabile, prin implicarea masivă a autorităţilor locale în cadrul proiectului „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru", în cadrul programului de bună vecinătate România - Republica Moldova, în cadrul şi în cazul semnării acordului de preaderare al RM la UE, şi a altor proiecte transfrontaliere. În aspect financiar vor avea de cîştigat prin dezvoltarea infrastructurii şi a altor obiecte de menire social - culturale.
Facilitarea accesului cetăţenilor la teritoriile riverane rîului Prut, va încuraja agenţii economici şi administraţiile locale în dezvoltarea: agriculturii, silviculturii, păşunatului, ecologiei, turismului, şi foarte important apariţia Î.M.M.
Populaţia din localităţile limitrofe zonei de frontieră, constituie 186,426 mii locuitori.
Imaginea RM se va schimba mult în bine. Cu siguranţă această deciyie va avea un impact pozitiv în raport cu populaţia RM şi o bună înţelegere cu partenerii şi instituţiile Europene.