Premierul desemnat Emil Boc a anunţat oficial duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, lista cu membrii noului Executiv şi programul de guvernare.
Boc a precizat că noul guvern va avea 15 ministere, la care se adaugă primul-ministru şi vicepremierul, mai puţin cu patru ministere faţă de guvernarea anterioară.
Pe lista noului cabinet se regăsesc membri ai PD-L şi ai UDMR, dar şi membri ai grupului independenţilor din Parlamentul României.
Lista Cabinetului Emil Boc este următoarea:
Premier - Emil Boc
Vicepremier - Marko Bela
Ministrul Administraţiei şi Internelor - Vasile Blaga
Ministrul Afacerilor Externe - Teodor Baconschi
Ministrul Justiţiei - Cătălin Predoiu
Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Adriean Videanu
Ministrul Finanţelor Publice - Sebastian Vlădescu
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Radu Berceanu
Ministrul Dezvoltării regionale şi Turismului - Elena Udrea
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Inovării, Tineretului şi Sportului - Daniel Funeriu
Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Mihail Dumitru
Ministrul Sănătăţii - Cseke Attila
Ministrul Culturii şi Patrimoniului -Kelemen Hunor
Ministru al Mediului şi Pădurilor - Laszlo Borbely
Ministrul Apărării Naţionale - Gabriel Oprea
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Gabriel Sandu
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Mihai Şeitan
În legătură cu nominalizarea lui Mihai Dumitru ca ministru al Agriculturii, Emil Boc a precizat că acesta este 'o persoană cu expertiză de specialitate în domeniul agriculturii'. De asemenea, el a precizat că renunţarea lui Cătălin Croitoru la Ministerul Educaţiei a fost rezultatul 'unei probleme de natură personală' şi nu din cauza bugetului mic care ar fi urmat să fie alocat pentru anul 2010 Ministerului Educaţiei.
'Bugetul va fi aprobat abia săptămâna viitoare', a subliniat Boc.
Totodată, premierul desemnat Emil Boc a subliniat că din Cabinetul pe care îl conduce fac parte cinci 'independenţi', care, în opinia sa, 'îmbină foarte bine componenta politică reprezentată de PD-L şi UDMR'.
'Guvernul pe care îl reprezint şi cu care mă voi prezenta în faţa Parlamentului pentru a primi votul de învestitură are susţinerea politică a PD-L, UDMR, precum şi susţinerea grupului minorităţilor, altele decât cea maghiară, şi grupului independenţilor din Parlamentul României', a mai precizat Boc.
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului vor stabili, în şedinţa comună de luni, care va fi calendarul audierilor de marţi ale miniştrilor nominalizaţi pentru Cabinetul Boc în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Potrivit Regulamentului comun al celor două Camere ale Parlamentului, avizele comisiilor parlamentare sunt consultative, decizia finală urmând să fie luată de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, care se va exprima prin vot asupra acordării încrederii în cabinetul Emil Boc.
Pentru ca Executivul să primească votul de învestitură este nevoie de majoritatea voturilor senatorilor şi deputaţilor, respectiv 236 de voturi "pentru". AGERPRES
Trimite e-mail | Printeaza
Externe
20.12.2009Premierul Emil Boc a prezentat lista membrilor noului Cabinet
Comentarii (0)