Conducătorii întreprinderilor municipale şi societăţilor pe acţiuni în care Consiliul municipal Chişinău deţine cotă-parte majoritară vor încheia noi contracte cu Primăria Chişinău, prin care vor fi reglementate relaţiile dintre fondator şi administrator, precum şi modul şi condiţiile de remunerare a acestora.
Potrivit unei decizii aprobate astăzi de Consiliul municipal Chişinău, primarul general Dorin Chirtoacă va aproba schema de salarizare a conducătorilor unităţilor economice subordonate autorităţilor locale. După cum a menţionat Dorin Chirtoacă, pe viitor salarile conducătorilor întreprinderilor municipale şi societăţilor pe acţiuni în care Consiliul municipal Chişinău deţine cotă-parte majoritară vor fi mai mici şi vor fi la nivelul viceprimarilor capitalei.
De asemenea, conducătorii unităţilor economice, subordonate Consiliului municipal, vor prezenta spre aprobare, până la data de 25 decembrie a.c., indicii economici pentru anul 2010.
Decizia a fost luată în scopul asigurării activităţii eficiente a unităţilor economice şi ţinând cont de criza fianciară şi recesiunea economică.
Acum jumătate de an, în luna iulie a.c., primarul general Dorin Chirtoacă a dispus ca salariile conducătorilor întreprinderilor municipale şi societăţilor pe acţiuni în care Consiliul municipal Chişinău deţine cotă-parte majoritară să fie revăzute. Până la această oră, managerii unor unităţi economice nu s-au conformat însă prevederilor respectivei dispoziţii a primarului de Chişinău. În unele întreprinderi, salariul conducătorilor este de până la 15 mii lei, în condiţiile în care un viceprimar de Chişinău are un salariu lunar de circa 4500 lei, anunţă Serviciul de presă al Primariei.