Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.12.2009

BERD şi CFI oferă 30 milioane dolari SUA pentru Union Fenosa Moldova

BERD şi CFI oferă 30 milioane dolari SUA pentru Union Fenosa Moldova

BERD şi CFI sprijină modernizarea sectorului energetic din Moldova prin oferirea a două împrumuturi egale RED Union Fenosa Moldova S.A. ce însumează 30 milioane dolari SUA pentru finanţarea reabilitării reţelei de distribuţie cu un accent special pe sporirea eficienţei energetice.

Având ca acţionar majoritar pe Spanish Gas Natural Group, RED Union Fenosa Moldova este principalul distribuitor al energiei electrice în Moldova, cu acoperire a regiunii centrale şi de sud a Moldovei, inclusiv capitala Chişinău.

Mijloacele din împrumuturi vor sprijini investiţiile Union Fenosa Moldova în reabilitarea şi modernizarea reţelelor electrice şi transformatoarelor, fapt ce va permite companiei să-şi crească eficienţa, să diminueze pierderile şi să îmbunătăţească securitatea şi siguranţa reţelei.

Având un cost total de 40 milioane dolari SUA, proiectul va fi co -finanţat de CFI, BERD, precum şi mijloacele proprii ale companiei.

"BERD îi face plăcere să ofere suport Union Fenosa Moldova în vederea investiţiilor ulterioare în modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice în Moldova. Proiectul va ajuta compania să-şi îmbunătăţească eficienţa şi să diminueze pierderile din reţea. Sperăm că investiţia Băncii va facilita îmbunătăţirea mediului investiţional al ţării şi va stimula implicarea sectorului privat", a relatat Nandita Parshad, Directorul echipei BERD responsabilă de sectorul energetic şi electro-energetic.

Ana Maria Mihăescu, Şeful Misiunii CFI în România şi Moldova a menţionat: "CFI îi face plăcere să susţină relaţiile existente în condiţiile de piaţă dificile şi să contribuie la dezvoltarea, şi durabilitatea sectorului energetic din Moldova. Investiţiile noastre vor ajuta Union Fenosa să-şi îmbunătăţească în continuare serviciile sale oferite clienţilor prin îmbunătăţirea reţelei sale de distribuţie.

Împrumutul BERD este oferit în cadrul Facilităţii de Sprijin al Companiilor Medii, creată pentru a oferi suport clienţilor corporativi ai băncii în mediul dificil din prezent.

BERD este acţionar minoritar în RED Union Fenosa Moldova. BERD şi CFI au sprijinit anterior compania cu împrumuturi în sumă de 50 milioane dolari SUA la momentul privatizării companiei.

De la începutul activităţii sale în Moldova, BERD a oferit împrumuturi de peste 340 milioane euro în diferite sectoare ale economiei moldoveneşti.

CFI a avut un rol activ în Moldova din perioada în care Moldova a devenit membru al Corporaţiei în 1995. De atunci, CFI a aprobat finanţarea investiţiilor în telecomunicaţii, agrobusiness şi servicii financiare, precum şi proiecte de asistenţă tehnică în bănci, turism, industria vinicolă, industria alimentară şi industria de prelucrare a pielii.

CFI este unica instituţie internaţională de finanţare care pune accent exclusiv pe sectorul privat - catalizatorul dezvoltării durabile pe pieţele emergente. Împreună cu BERD, CFI are drept obiectiv majorarea capitalului pentru a-şi fortifica capacitatea de creare a oportunităţilor pentru păturile sărace din ţările în curs de dezvoltare, inclusiv prin finanţarea modernizării sectorului energetic, anunşă Serviciul de presă al băncii.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus